Summit-ul Pamantului a intrat in ultima sa zi acompaniat de corul vocilor critice, care si-au exprimat nemultumirea cu privire la rezultatele nesatisfacatoare ale reuniunii la nivel inalt de la Johannesburg (Africa de Sud), care a reunit zilele acestea peste 100 de sefi de stat si de Guvern. Mai multe vorbe decat fapte – apreciaza majoritatea comentatorilor, dezamagiti si de jumatatile de masura de care s-au folosit participantii la summit in adoptarea unor proiecte de o importanta extrema pentru viitorul planetei.
Un astfel de acord este cel privind promovarea -substantiala si urgenta- a energiilor neconventionale incheiat, luni seara, la nivel ministerial, dar care, la presiunile marilor producatori si consumatori mondiali de petrol, printre care si Statele Unite, nu stabileste scadente, procentaje sau plafoane. Europenii au dorit ca in planul de actiune sa fie inscris un obiectiv care vizeaza folosirea energiilor neconventionale, cum ar fi cea solara si eoliana, in proportie de 15%, pana in 2010.
Ei s-au confruntat insa cu opozitia categorica a Statelor Unite, care considera irealist acest dublu obiectiv si cu cea a Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEP)
In plus, finalizarea planului final de actiune, care ar urma sa fie adoptat astazi, in ultima zi a reuniunii, este intarziat de controversele din domeniul accesului la asistenta medicala, in special in ceea ce priveste problemele avortului si drepturilor femeilor.
Comunitatea internationala atrage atentia asupra compromisului necesar privind -diversificarea ofertei de energie, dezvoltand tehnici energetice avansate, mai curate, mai eficiente, cu costuri acceptabile si avand un raport pret-eficacitate satisfacator-.
Printre acestea figureaza tehnologiile alternative celor care folosesc combustibil fosil, ca si tehnologiile care utilizeaza energiile neconventionale, in aceasta categorie fiind inclusa si hidroelectricitatea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















