
După ce l-a curtat intens pe Klaus Johannis, portdrapelul coaliției ad-hoc GRIVCO pentru potențialul său electoral, președintele PSD, Mircea Geoană, aplică o tactică agresivă de acaparare a votanților PNL-ului în detrimentul lui Crin Antonescu, prin intermediul unor declarații fanteziste. Astfel, cu o săptămână înainte de momentul adevărului (n.r. – 22 noiembrie), Geoană a afirmat ieri, la postul Realitatea TV, că PSD și PNL sunt pivotul viitoarei majorități parlamentare, axul strategic format de cele două formațiuni care se va confirma după turul întâi al alegerilor prezidențiale. Pe de altă parte, acesta a întărit ideea că, în cazul în care „lucrurile merg bine“ în turul doi, nu vede o dificultate ca PSD și PNL să formeze, până la Crăciun, noul Guvern, el apreciind această formulă drept formula așteptată de români și de organismele financiare internaționale. Practic, în momentul de față, Geoană are o serioasă problemă de imagine, după ce a refuzat confruntarea directă cu șeful statului, de la Cluj, astfel încât prim-planul pentru a intra în turul al doilea l-a luat contracandidatul său, Crin Antonescu.
„Nu ascund faptul că electoratul nostru este mai deschis către o colaborare cu PNL, de exemplu. După experiența cu PD-L și Băsescu, ai noștri sunt vaccinați, așa cum sunt vaccinați și liberalii“, a opinat liderul social-democraților. În opinia sa, punțile de colaborare cu liberalii au fost făcute odată cu susținerea comună a lui Johannis ca premier.
Antonescu respinge parfumul cu aromă social-democrată
La rândul său, președintele PNL a respins ieri speculațiile privind „o bruscă orientare strategică a campaniei sale“ în sensul de a nu-l mai ataca pe Geoană, arătând că în anul 2009, atitudinea lui a fost constant critică la adresa liderului PSD. „Pe parcursul anului 2009, atitudinea mea a fost constant critică, cu argumente politice, la adresa lui Mircea Geoană, în calitatea sa de președinte al PSD, care a guvernat vreme de aproximativ nouă luni. Împreună cu PD-L, împreună cu Traian Băsescu, au guvernat, în mod catastrofal, România“, a spus liderul PNL. Potrivit acestuia, „episodul Johannis“ reprezintă o reușită care „dă o șansă României“.
Negoiță, pregătit să depună mandatul dacă iese Geoană președinte
În acest context, premierul desemnat, Liviu Negoiță, a declarat ieri-seară, la Realitatea TV, că își va depune mandatul dacă alegerile prezidențiale vor fi câștigate de președintele PSD. „Eu nu cred că o să iasă domnul Geoană președinte, dar în momentul în care vom avea parte de o astfel de situație, îmi depun mandatul“, a declarat premierul desemnat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















