-Roma, noi, ce suntem pe cale sa ne pierdem viata, te salutam!- Imbracati in costume cu aer de antichitate si -inarmati- cu scuturi si sabii de plastic sau de lemn, alaturi de diversi Cezari, impreuna cu sotiile si amantele lor, gladiatorii moderni ai Romei sunt niste oameni ca oricare altii, care, in cautarea unor venituri suplimentare, si-au facut un obicei din a se fotografia cu turistii atrasi in capitala italiana de mirajul Colosseumului.
Preturile exorbitante practicate de artistii de ocazie – 20-30 de dolari o fotografie – au impins autoritatile locale sa elaboreze un set de regului ce urmeaza a fi aplicate inainte de sfarsitul anului.
Potrivit acestora, gladiatorii vor putea sa se adune in continuare in fata celui mai cunoscut si vizitat monument antic al orasului, cu unele conditii. Ei trebuie sa poarte imbracaminte autentica, inclusiv sandale de piele si casti de metal, ceea ce scoate din discutie tricourile ce se vad uneori de sub costumele de luptatori. Sabiile vor ramane insa niste falsuri – de metal sau plastic – pentru a se evita eventualele accidente. Preturile vor fi fixate la un anumit nivel, iar gladiatorii si Cezarii vor putea lucra numai pe baza unei autorizatii eliberate de municipalitate. Aceleasi reguli vor fi aplicate si fondatorilor scolii de gladiatori din Roma, asaltata in ultimul timp de numeroase cereri de inscriere sosite din strainatate.
-Luptatorii-, dar si -imparatii romani- s-au declarat multumiti de masurile venite de sus, argumentand ca, in felul acesta, activitatile lor zilnice vor putea fi considerate in mod oficial o meserie, fapt care le va permite sa nu se rusineze de cate ori cunoscutii ii intreaba cum isi castiga existenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















