
Un nou „program“ pentru copii
În unele grădinițe și școli generale, laptele și cornul reprezintă un adevărat pericol pentru sănătatea preșcolarilor și școlarilor. Într-o singură lună, în urma controalelor efectuate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 91.000 de lei, iar pentru 30.150 de kilograme de produse lactate și de panificație improprii consumului a dispus oprirea definitivă de la distribuire. Comisarii ANPC au „trecut“ pe la 175 de grădinițe, 363 de școli generale, 30 de producători și 13 distribuitori. În unități preșcolare și școlare din județele Cluj, Ilfov, Bacău, Alba, Satu Mare, Hunedoara și Vålcea au fost găsite cornuri mucegăite, cu gust înecăcios, zdrobite și murdare.
Într-o școală generală din județul Galați, unul dintre cornuri avea în interior un șurub metalic, iar la o unitate școlară bucureșteană într-un corn „se afla“ o insectă. În mai multe unități de învățămånt prahovene a fost distribuit lapte UHT cu gust și miros acru. Drept urmare, 30.510 litri de lapte au fost distruși. În mai multe unități preșcolare și școlare din județul Galați, 200 de porții de brånză topită cremă au fost oprite definitiv de la distribuție din cauza fermentației avansate. În mai multe școli generale din județul Giurgiu, deși există frigidere, laptele bătut era păstrat la temperatura camerei, în loc de 2-8 grade C, prevăzută de producător. Într-o școală generală din județul Mureș, laptele pentru elevi a fost găsit într-o sală de ședință încălzită la 20-22 grade C, iar cornurile erau ținute într-o cutie, pe holul unității școlare. În județul Cluj, elevilor de la mai multe școli generale nu le-au fost aduse cornurile două zile, iar în alte unități școlare, comisarii ANPC au constatat că produsele lactate nu au fost distribuite patru zile consecutiv. Același operator economic care nu a distribuit patru zile consecutiv produsele lactate unor școli generale clujene a distribuit retroactiv pentru trei zile produse lactate în județul Suceava în detrimentul altor unități preșcolare și școlare care au primit mai puține porții decåt numărul de copii din acele grădinițe și școli generale. Pe parcursul lunii trecute, în toate unitățile preșcolare și școlare din județul Galați au fost distribuite doar brånză topită și unt, deși legislația prevede cu totul altceva. „OUG 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevi prevede că diversificarea programului cu produse derivate din produsul de bază lapte nu va depăși limita maximă de 33%, iar ca ordine de prioritate în distribuția produselor lactate derivate pe primul loc se află iaurtul. În tot județul Galați, comisarii ANPC au constatat că, timp de o lună, operatorul economic a distribuit brånză topită și unt. Verificările au evidențiat că aceste produse derivate nu erau nominalizate în contractul încheiat, iar specificațiile tehnice prezentate de operatorul economic se refereau doar la iaurt, lapte bătut și lapte praf“, a precizat ANPC.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















