Home Actualitate WikiLeaks: Rom?â?Ñnia ar fi dorit să facă parte din formatul 5+2 pentru...

WikiLeaks: Rom?â?Ñnia ar fi dorit să facă parte din formatul 5+2 pentru Transnistria

DISTRIBUIŢI

Scandalul notelor diplomatice ale SUA prezentate de portalul WikiLeaks dezvăluie noi elemente din culisele negocierilor pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Conform unui mesaj atribuit fostului secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice, transmis către mai multe ambasade ale SUA din Europa, oficialul american descria strategia după care ar fi trebuit să se acționeze în cazul acestui dosar. Mai mult, SUA a fost una dintre țările care nu a dorit ca România să facă opinie separată în această chestiune, ci să fie înglobată în UE, ca actor cu rol de observator alături de Statele Unite, cu toate că acest focar conflictual se află la numai 200 de kilometri de granițele țării noastre. „Pilvi-Sisko Vierros (director politic în cadrul Ministerului finlandez de Externe) a început discuția despre R. Moldova spunånd că obiectivul principal al OSCE îl reprezintă negocierile oficiale în formatul 5+2. Romånia ar dori să fie integrată în acest format, dar participarea sa ar fi reprezentată de Uniunea Europeană“, scria atunci Rice în mesajul său către ambasadele europene ale SUA. Aceste concluzii vin după o reuniune a oficialilor din nouă state membre ale Parteneriatului Extins pentru Nordul Europei (Expanded Partnership in Northern Europe – E-PINE), la care participase inclusiv asistentul secretarului de Stat pentru Europa, Dan Fried. Reuniunea, care avusese loc pe 2 octombrie 2008 la Vilnius (Lituania), s-a concentrat pe situația din Georgia, Ucraina, Belarus, R.Moldova, Irak și Afganistan.

Sprijin european pentru Chișinău

Notele diplomatice americane mai indică faptul că Suedia și-ar fi dorit ca UE să se aplece mai mult spre Republica Moldova pentru a o transforma „într-o opțiune mult mai atragătoare pentru Transnistria“. Totodată, mesajul din 27 noiembrie 2008 făcea referire și la pregătirea unei misiuni civile a UE pentru acest spațiu. În ceea ce privește statutul de neutralitate garantat de Constituția Republicii Moldova, SUA se arată înțelegătoare și nu dorea forțarea alegerii unei opțiuni militare pentru Chișinău. „Constituția R. Moldova garantează neutralitatea, astfel că nu este nevoie ca Statele Unite să mai garanteze acest lucru. Dacă Moldova dorește acest lucru, este alegerea lor; neutralitatea nu constituie un impediment pentru cooperarea bileterală“, se mai preciza în mesajul diplomatic american care a fost trimis inclusiv Ambasadei SUA de la Chișinău. Formatul 5+2 de negocieri în procesul de soluționare a crizei transnistrene se referă la OSCE, R. Moldova, Transnistria, Ucraina și Rusia, precum și la UE și SUA în calitate de observatori.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.