Home Bref Procesări

Procesări

DISTRIBUIŢI

De bine ce-a fost instalat în decembrie, sistemul informatic de la CNAS a cedat psihic după nici trei săptămâni de viață în România – astfel că activitatea s-a întrerupt spre nemulțumirea bolnavilor veniți după adeverințele de asigurat necesare la internări. Birocrația a biruit și recalcularea pensiilor militare unde „procesarea“ unor dosare incomplete a dus la diminuarea temporară a unor pensii – motiv pentru care veteranii au luat cu asalt televiziunile amintindu-ne câte au făcut pentru noi: Casa Poporului, Transfăgărășanul, împușcarea revoluției, războaie în Irak și câte și mai câte. De parcă le-ar fi făcut gratis – și n-ar fi primit la pensionările anticipate salarii compensatorii de miliarde de lei. Întrebarea e însă de ce nu s-a făcut recalcularea pe baza datelor existente (cum s-a făcut la civili) și oamenii au fost puși pe drumuri după alte dosare și adeverințe? Iată că oricât de profesionistă e armata noastră, tot pierde războiul cu birocrația. Asta e, birocrația e cu noi! Corupția e cu noi! Dar, vorba guvernatorului Isărescu: „de dat e ușor, când nu mai dai e greu iar când iei înapoi e dramatic“. Solicitat de TVR să prefațeze anul 2011, dl Isărescu a anticipat că „economia are toate șansele să-și reia creșterea“ cu condiția unui „optimism prudent“, o „minimă răbdare“ și practicarea unui „dialog public care să transmită încredere“ întrucât „așa se creează criza – când se creează panică“. Profesioniștii care cultivă zilnic panica publică știu foarte bine acest lucru pe care-l utilizează în scopul unei preluări ostile a puterii economice. De altfel, întreaga UE este ținta unei preluări economice ostile. Dl Isărescu a anunțat că „în următorii ani se vor produce transformări importante, chiar și la FMI ponderea Europei în conducere se va pierde“ și „se vor impune noi centre de putere: China, Rusia, India“. Așa, deci! De-aia propunea dl Vlădescu un acord cu China de 3-4 mld. euro „în locul“ celui cu FMI și UE de 30 de miliarde – dar și cu reforme? De ce „în loc de“ și nu în paralel? Fiindcă există deja prognoze că în 2030 numărul 1 mondial va fi China – iar originalele europene democratice vor fi înlocuite de falsurile chinezești. Așadar, tineretul ar trebui să se antreneze la bețigașele pentru orez. 43% dintre români au renunțat deja la micul dejun. Ceilalți au renunțat la prânz ori la cină. Ce ironie! Să scapi de Zidul Berlinului ca să dai de Marele Zid Chinezesc! Ăsta era planul inițial sau s-a „procesat“ pe parcurs?Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.