Home Sport Mondialul e complet

Mondialul e complet

DISTRIBUIŢI

Rusia, marea absentă din Africa de Sud

După meciurile de baraj de miercuri seara, tabloul echipelor calificate la Campionatul Mondial din 2010 a fost definitivat. Marea surpriză se numește Slovenia, care a scos-o pe Rusia după 1-2 în deplasare și 1-0 acasă.

Franța părea că va avea o misiune ușoară în fața Irlandei, dar „cocoșii“ au ajuns în Africa de Sud doar după un gol marcat în prelungiri. Mai mult decât atât, Thierry Henry a comis henț cu câteva clipe înaintea reușitei decisive a lui William Gallas. „Da, există o mână, dar eu nu sunt arbitru. Squillaci se luptă pentru balon cu capul, eu sunt în spatele a doi irlandezi, balonul ricoșează și îmi atinge mâna. Bineînțeles că am continuat să joc. Arbitrul nu a fluierat nimic, dar nu pot să spun că nu am atins mingea cu mâna. Acest gol va rămâne în istorie, dar cel mai important este că ne-am calificat“, a declarat Henry, care a menționat că nu se simte vinovat după ce a comis henț în faza din care Franța a marcat golul calificării.
Nici presa din Hexagon nu a trecut peste această fază, „Mâna lui Dumnezeu“, „Mâna eliberării pentru Les Bleus“ și „Henry oferă o mână sacră francezilor“ fiind doar câteva dintre titlurile apărute în ziarele din Franța.

Cele 32 de echipe calificate la CM
Africa: Africa de Sud (țară organizatoare), Ghana, Coasta de Fildeș, Nigeria, Camerun, Algeria
Europa: Olanda, Anglia, Spania, Germania, Italia, Serbia, Danemarca, Elveția, Slovacia, Slovenia, Grecia, Portugalia, Franța
America de Sud: Brazilia, Paraguay, Chile, Argentina, Uruguay
CONCACAF: SUA, Mexic, Honduras
Asia: Coreea de Sud, Coreea de Nord, Australia, Japonia
Oceania: Noua Zeelandă

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.