Naționala de handbal feminin a evoluat slab la Cupa Mobelringen
Selecționerul naționalei feminine de handbal a României, Radu Voina, e bucuros că lotul nu a fost decimat după Cupa Mobelringen, trecând peste rezultatele obținute, două înfrângeri și o singură victorie. „Tricolorele“ se pregătesc pentru Campionatul Mondial, unde nu se vor putea baza pe extremele Valentina Elisei și Camelia Balint.
„Cred că după acest ultim test internațional înaintea Campionatului Mondial trebuie să reținem partea bună a lucrurilor. Am avut trei meciuri puternice, cu Rusia, Norvegia și Croația. Cu Rusia este de apreciat că am reușit să revenim de la minus nouă goluri, chiar dacă nu am învins, iar cu Norvegia este pozitiv faptul că am confirmat un joc omogen, chiar dacă nu am obținut victoria. Au fost și momente grele în evoluțiile noastre, culmea că la ultimul meci, cu Croația, pe care l-am câștigat. Și-a spus cuvântul oboseala, angajamentul cu care s-a jucat, dar pentru mine, cel mai important este că nu am avut accidentări înaintea plecării la Campionatul Mondial“, a declarat antrenorul.
Programul României la CM
România – Chile (sâmbătă, 5 decembrie, ora 11.15 – ora României)
Japonia – România (duminică, 6 decembrie, ora 15.15)
România – Ungaria (luni, 7 decembrie, ora 15.15)
România – Tunisia (miercuri, 9 decembrie, ora 15.15)
România – Norvegia (joi, 10 decembrie, ora 13.15)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















