Serviciile secrete: un dosar ce trebuie lamurit inainte de Praga

Mai sunt doar aproximativ 60 de zile pana la summit-ul de la Praga: -momentul adevarului- in implinirea dezideratului national -Romania membru NATO-, nu as face decat sa emit un truism. Si totusi, incep prin a evoca -clipa- care ne mai desparte de acest eveniment de maxima importanta pentru a sublinia un lucru pe care, cu siguranta, nici un om politic roman responsabil nu are voie sa-l uite: nu mai avem timp de erori. Nu ne mai putem permite sa gresim, consolati de ideea ca poate maine, poate intr-o buna zi vom reusi sa facem lucrurile mai bine. Din pacate, din momentul instalarii Guvernului PSD, Executivul a ignorat in totalitate Parlamentul tarii, in problema admiterii Romaniei in NATO. Am cerut, in repetate randuri, ca premierul Adrian Nastase sa accepte invitatia de a veni in fata Parlamentului si sa prezinte calendarul actiunilor preconizate si felul in care s-au indeplinit actiunile angajate. Invitatia noastra a fost constant ignorata si, marturisesc, am apreciat refuzul grupurilor parlamentare ale partidului de guvernamant de a sustine un demers prin excelenta constructiv macar ca neinspirat.

Unul din punctele cele mai ferm abordate de reprezentantii NATO, la toate nivelurile de reprezentare, in discutiile cu partea romana a tinut de reforma Serviciilor, de felul in care este asigurat secretul informatiilor clasificate si, deloc in ultimul rand, de eliminarea oricarei posibilitati ca oameni care au activat impotriva NATO sa mai poata avea acces la informatii si date secrete. Receptivitatea asteptata din partea actualei Puteri mi s-a parut incurajator exprimata de consilierul prezidential Ioan Talpes, care, dupa sedinta CSAT din 6.04 .a.c., declara: -S-a luat in discutie si se are in vedere gasirea unor solutii in ceea ce priveste oamenii care ar putea sa genereze o reactie de respingere din partea NATO-. Timpul scurs de atunci nu a probat decizia guvernantilor de a duce lucrurile pana la capat – prezenta si azi a gral Silinescu si a col. Ristea Priboi, fosti ofiteri DIE in spatiul NATO, in randul colaboratorilor cei mai apropiati ai premierului Nastase nu poate sa treaca neobservata si, din pacate, exemplificarile pot continua. In seria faptelor ce se cer de urgenta clarificate, supun atentiei dv un eveniment care a fost abordat in reviste istorice dintre cele mai prestigioase si care, cu siguranta, reclama o clarificare de urgenta. Este vorba de cei 12 ofiteri de Securitate judecati, in lipsa, de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si condamnati toti -la moarte si confiscarea totala a averii pentru savarsirea infractiunilor de tradare prin transmiterea de secrete, refuzul inapoierii in tara si dezertare-. Defectarile au avut loc in doar patru ani: 1978-1982, Franta, Anglia, SUA, Germania Federala, Belgia, Italia, Suedia si Elvetia fiind tarile in care cei 12, burdusiti cu documente strict secrete, s-au pus la dispozitia serviciilor secrete autohtone. Trecand peste inerentul unor defectiuni in activitatea serviciilor secrete din, probabil, toata lumea, -hemoragia- Securitatii romane nu poate sa nu dea nastere catorva observatii grave. In primul rand, faptul ca nu mai suntem in fata unor accidente, a unor cazuri izolate ci, prin amploare, putem vorbi de un -fenomen-. Al doilea lucru care frapeaza este ca suntem in fata unei situatii fara precedent: niciodata pana atunci si nici ulterior, Securitatea nu s-a mai confruntat cu pierderea, intr-un timp atat de compact, a unui numar atat de mare de agenti externi. Un alt aspect indeobste cunoscut, si relevat constant si de istoriografia occidentala, este faptul ca multi dintre -dezertorii- din tarile lagarului comunist nu erau altceva decat agenti dirijati de serviciile secrete sovietice. Faptul, fireste, nu anuleaza preocuparea constanta a Securitatii romane de a -pierde- defectori-transfugi, nimic altceva decat -cartite- plasate in interiorul serviciilor secrete din -spatele cortinei de fier-. In fine, nu putem trece peste amanuntul extrem de relevant care ne aminteste ca, spre deosebire de seismul care a spulberat Departamentul de Informatii Externe al fostei Securitati, dupa fuga gral. Pacepa, -scurgerea- de agenti romani in cele mai importante tari NATO nu a provocat criza, altfel inevitabila, in cadrul institutiei care se facea vinovata de asemenea -esecuri-. Fata de toate cele de mai sus, in contextul angajamentelor si datoriilor asumate de Romania in parteneriatul cu NATO, consider ca se impune cu stringenta formularea raspunsurilor cele mai clare la urmatoarele intrebari: 1. Numitii: col. Nicolae Vasile, lt.-col. Florin Brozici, mr. Ioan Teodor Covaci, mr. Mihai Gheorghe, mr. Traian Nicolau, cpt. Ioan Serban, cpt. Horodinca Nicolae, cpt. Marius Stefan Stoian, cpt. Ovidiu Tanasescu, cpt. Andrei Luca, lt.-mj. Dan Stefanescu, civil Pavel Matei Haiducu au fost doar niste defectori-transfugi sau au fost agenti ai Securitatii, trimisi in Occident pentru a penetra structurile serviciilor tarilor NATO? 2. Ce informatii detine astazi Romania despre activitatile pe care le desfasoara cei 12 agenti in tarile in care traiesc? 3. Dupa 1989, -dezertorul- Mihai Pacepa a fost reabilitat ca -erou destabilizator al dictaturii ceausiste-. Cei 12 ofiteri condamnati la moarte in anii *80 se fac vinovati sau au aceleasi merite ca si gral. Pacepa: condamnarile lor la moarte au fost clasate, au fost si ei reabilitati?

CSAT si SIE ar trebui sa faca cuvenitele clarificari intr-un dosar care a fost adus, deja, in atentia opiniei publice si care, prin raspunsurile pe care le reclama, poate intari dovada deplinei bune-credinte cu care Romania abordeaza, acum si in viitor, relatia cu tarile membre NATO. Este un demers care, atat mai mult ca oricand, trebuie intreprins in clipa care ne mai desparte de summit-ul de la Praga.

Radu F. Alexandru, senator PNL