
Cercetătorii avertizează
24 de climatologi de renume fac apel, înaintea Conferinței ONU de la Copenhaga, pentru acțiuni rapide și eficiente în ceea ce privește schimbările de climă, avertizând, totodată, asupra posibilității ca încălzirea globală să atingă 7 grade până în anul 2100, o valoare mai mare decât se prevăzuse. „Temperatura medie a aerului va crește cu o valoare cuprinsă între 2 și 7 grade în 2100, în raport cu perioada preindustrială“, potrivit autorilor acestui document, publicat de Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, în Germania. Creșterea cu 40% a emisiilor de dioxid de carbon (CO2), între 1990 și 2008, îngreunează și mai mult atingerea obiectivelor stabilite în iulie de mai mulți lideri din țările dezvoltate și emergente cu privire la limitarea la 2 grade a încălzirii globale. Oamenii de știință susțin că fiecare an de întârziere a trecerii la acțiune va crește șansele ca încălzirea globală să depășească două grade Celsius. Raportul este „un ultim apel al oamenilor de știință adresat negociatorilor privind modificările climatice din 192 de țări, care trebuie să prindă ultimul tren al protecției climei de la Copenhaga“, între 7 și 18 decembrie. Documentul de la Potsdam arată că în ultimul sfert de secol, temperaturile medii au crescut cu 0,19 grade pe deceniu, ceea ce corespunde perfect prevederilor calculate pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră. Unul dintre efectele cele mai alarmante ale schimbărilor care vor urma implică multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme, precum nivelul temperaturilor (caniculă) sau al precipitațiilor (secete, inundații). Un alt efect privește creșterea nivelului mărilor. „Valoarea creșterii actuale a nivelului mărilor, de 3,4 milimetri pe an în timpul ultimilor 15 ani, este superioară cu 80% previziunilor trecute ale GIEC“, potrivit climatologilor. În locul unui interval cuprins între 18 și 59 de cm de creștere, experții estimează că, dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi reduse, topirea calotelor glaciare va provoca o creștere a nivelului apelor cuprinsă între unul și doi metri pånă la sfårșitul acestui secol. Topirea banchizei arctice, cu 40% mai rapidă decât calculele GIEC, arată că oceanele absorb mai multă căldură de la Soare, lucru care va accelera topirea ghețurilor maritime. Dacă nu sunt create măsuri eficiente, mai multe ecosisteme vor suferi daune ireversibile, subliniază raportul. Despădurirea și seceta, mai severe în Amazonia, ar putea, astfel, în cåteva decenii, să transforme cea mai mare pădure tropicală din lume în savană. Acest adevărat plămån verde al planetei va deveni, atunci, un mare producător de CO2. Pentru a limita încălzirea la 2 grade, este necesar ca emisiile să înceteze să mai crească între 2015 și 2020 și să scadă, ulterior, în mod rapid. Mai mult, dacă nu va limitată, încălzirea mondială ar putea costa economia UE circa 65 miliarde de euro, mai ales în țările din sud, unde agricultura și turismul vor fi cele mai afectate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















