Home Politic Băsescu: „În 12 ani petrecuți pe mare, am învățat să rup colții...

Băsescu: „În 12 ani petrecuți pe mare, am învățat să rup colții rechinilor”

DISTRIBUIŢI

În plin război rece cu politicienii coaliției ad-hoc GRIVCO, președintele Traian Băsescu a dat ieri o replică extrem de tăioasă tridentului Vîntu-Patriciu-Voiculescu, care se află în spatele sabotării proiectului de reformare a României, din spatele cortinei de la GRIVCO, pentru consolidarea propriei lor puteri. Astfel, Băsescu i-a denumit generic „rechini“ și i-a acuzat de faptul că se află în spatele „perdelelor Geoană și Johannis“, afirmând ironic că, în cei 12 ani petrecuți pe mările și oceanele lumii, a  învățat să rupă „colții rechinilor“. „Eu sunt foarte determinat să o fac (n.r. – să câștige un nou mandat) și am să reușesc“, a spus șeful statului.

Perdele de fum și candidați de carton

Pe de altă parte, Băsescu a mai precizat că este dispus în fiecare zi la câte o dezbatere cu Mircea Geoană, contracandidatul său,  la care acesta poate să vină însoțit de moguli. „Am cerut domnului Sever Voinescu să răspundă televiziunilor care ne-au propus dezbateri între cei doi candidați, să răspundă pozitiv și s-a propus o dezbatere la TVR1, pentru luni, o dezbatere la Realitatea TV, pentru miercuri, dezbatere la Antena 1 și PRO TV pentru joi și din nou TVR1 vineri. Să vedem cât de deschis va fi Mircea Geoană pentru aceste dezbateri“, a afirmat Băsescu. Potrivit acestuia, în eventualitatea în care Geoană nu se va prezenta, este dispus să se lupte în programe cu Vîntu, Voiculescu și Patriciu, întrucât aceștia îl reprezintă pe prezidențiabilul social-democraților. „Eu sunt gata și de o dezbatere cu toți trei în locul lui Mircea Geoană, cu Vîntu, cu Voiculescu, cu Patriciu, să vedem cum văd ei România și cum o văd eu“, a declarat Băsescu.

Singur împotriva sistemului și a mogulilor

În acest context, șeful statului a reluat ofensiva  împotriva întâlnirilor dintre politicieni și „moguli“, întrucât acolo se discută chestiuni precum strategia economică a țării, programul politic sau  componența Guvernului.
„Face Voiculescu din deget și se prezintă în pas alergător și Iliescu, și Hrebenciuc, și Crin Antonescu, și Radu Stroe, la firmă la el, la Grivco. Face Patriciu din deget și dă fuguța și Adrian Năstase și Meleșcanu și turnătorul Roșca Stănescu, de bună seamă. Cred că această putere politică își face iluzii că va guverna România“, a conchis Băsescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.