Home Politic Preda: „Geoană este un laș, un fătălău, fuge de dezbaterile directe cu...

Preda: „Geoană este un laș, un fătălău, fuge de dezbaterile directe cu Băsescu”

DISTRIBUIŢI

Pe ultima sută de metri a campaniei pentru turul al doilea al prezidențialelor, președintele PSD, Mircea Geoană, a pus din nou în scenă piesa tergiversărilor de tot felul, ca la primul tur, pentru a nu se prezenta la dezbaterea de ieri de la Palatul Parlamentului, la invitația contracandidatului său, Traian Băsescu. Conștient că nu-l poate învinge pe șeful statului într-un debate serios pe programe concrete, prezidențiabilul social-democraților a găsit ieri motiv pentru neprezentare, întrucât și-a lansat la Târgu-Mureș volumul „Încredere“. În acest sens, vicepreședintele PD-L, deputatul Cezar Preda, a declarat ieri că Mircea Geoană este „un laș și un fătălău“ pentru că refuză să participe la o dezbatere publică împreună cu șeful statului, pe teme referitoare la viitorul românilor. „Este un laș, un fătălău, fuge de dezbaterile directe între el și Traian Băsescu. Ei și-au făcut un calcul simplu: să nu vadă românii cât de slab este, cât de superficial, iar românii să-și aleagă președintele cu ce văd la televiziunile lui Vîntu, Voiculescu și Patriciu, moguli care s-au pus în slujba lui Mircea Geoană“, a spus liderul democrat-liberalilor.

Manevre de campanie…

În fapt, prin intermediul acestor „trageri de timp“, stafful de campanie al lui Geoană așteaptă un moment prielnic să-i  mai ridice un pic cota pe final de campanie, întrucât două-trei dezbateri cu Băsescu i-ar fi fost fatale celui care se vrea Obama de București. Pe de altă parte, președintele a declarat ieri că l-a chemat pe Mircea Geoană la dezbaterea de la Parlament pentru că TVR a anunțat că nu mai poate stabili datele celor două dezbateri convenite pentru luni și vineri. Potrivit acestuia, Alexandru Sassu a intrat „în subordinea intereselor liderului PSD“. „Domnul Sassu a intrat adânc în subordinea intereselor mogulilor și ale lui Geoană. Cer TVR ca, fără să mai aștepte aprobarea, să mențină programul pe care l-am confirmat la solicitarea TVR“, a menționat Băsescu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a afirmat ieri că dezbaterea electorală din cel de-al doilea tur de scrutin Băsescu-Geoană va fi organizată „de comun acord“. „Avem o zi pusă la dispoziție. Noi am propus miercuri“, a adăugat  Duvăz.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.