Inspectoratele școlare județene din Brăila, Buzău și Ialomița au suspendat, ieri, cursurile în unele unități de învățămånt preuniversitar, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, anunță Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).
Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, ieri, la ora 13.00, 24 de unități de învățămånt preuniversitar din județele Brăila, Buzău și Ialomița și-au modificat programul de funcționare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Astfel, în județul Buzău, în 13 unități școlare cursurile au fost suspendate ca urmare a ninsorilor abundente însoțite de viscol. În aceste școli programul va fi recuperat în 12 februarie. Într-o situație similară se află și o unitate de învățămånt din localitatea Traian (județul Ialomița), cursurile urmånd a fi recuperate în 29 ianuarie.
Totodată, vremea nefavorabilă și drumurile impracticabile au afectat și 10 unități de învățămånt din județul Brăila, astfel că în 5 dintre acestea cursurile au fost suspendate, iar în celelalte 5 au fost înregistrate absențe ale unora dintre școlari.
Cursurile neefectuate vor fi recuperate după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratele școlare județene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















