Formalitatile vamale vor fi eliminate, la 1 ianuarie 2007, pentru marfurile transportate peste Dunare, pe pod sau cu feribotul, potrivit unei declaratii comune incheiata, saptamana trecuta, intre reprezentantii vamilor din Romania si Bulgaria.
Declaratia se refera la procedurile vamale care trebuie indeplinite pentru aplicarea uniforma a legislatiei vamale comunitare, dupa data aderarii la UE a celor doua state, avand in vedere specificul transportului de marfuri pe Dunare, cale fluviala internationala.
Documentul include principalele responsabilitati ale celor 11 birouri vamale amplasate pe malul romanesc al Dunarii si ale celor opt birouri de pe malul bulgaresc, se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania.
Astfel, pentru marfurile transportate intre Romania si Bulgaria, dovada statutului comunitar va fi facuta prin prezentarea unui document (T2L), intocmit in conformitate cu Regulamentul Vamal Comunitar, care va fi vizat de biroul vamal din portul de plecare.
Pentru marfurile transportate pe Dunare din alt stat membru in Romania sau Bulgaria, dovada statutului de tara membra a UE va fi realizata prin unul dintre documentele prevazute in Regulamentul Vamal Comunitar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















