Novgorod – un imens patrimoniu artistic

Cand te apropii de oras, o multitudine de cupole rotunde, albastre si aurii, precum si silueta Kremlinului – fortareata orasului – te fac sa identifici nepretuitul patrimoniu medieval pe care il reprezinta Novgorodul. Privind peste raul Volkov si poeticele insulite acoperite de verdeata trecatoare a Nordului, silueta fortaretei, bine reconstituita, te duce cu gandul la inceputurile Rusiei, atunci cand Novgorodul isi primea numele de -noul oras-, pe la anul 859.

Prima consemnare tine mai degraba de legenda. Doi frati, Slovena si Rus, fondasera la izvoarele raului Mutnaya o asezare, Slovensk, daruind numele fiicei unuia dintre frati, Ilmen, lacului, precum si numele fiului, Bolkov, raului ce curgea in apropiere. Tinuturi reci si inospitaliere faceau sa treaca in uitare vechile asezari, cand s-a nascut orasul cel nou, si din secolul IX se mai pastreaza situl faimoasei Fortarete a lui Rurik, parinte legendar al Rusiei, la trei km de Novgorod, pe malul lacului Ilmen. Astfel, Novgorod devine baza nordica a celebrului drum ce ii leaga pe varegi de greci, mai explicit, conexiunea dintre Scandinavia si Bizant. Asezat intr-o pozitie geopolitica exceptionala, nu e de mirare ca Novgorodul urma sa joace un rol de frunte pe scena istoriei Rusiei. Ambele maluri ale raului, Sfanta Sofia (malul stang), si Piata orasului (malul drept), erau unite de un pod, de pe care puteai sa admiri citadela vechiului oras de pe malul stang si strazile asezate ca razele unei stele in jurul pietei orasului. Pe malul drept, o alta geometrie urbana in unghiuri drepte iti arata ca orasul a fost regandit in secolul al XVIII-lea, iar fortificatiile sale, la limitele vechiului Novgorod, sunt sparte azi de cai moderne. Inaintea Petersburgului, Novgorodul putea fi numit -o fereastra spre Europa-.

La incrucisare de drumuri comerciale, pe aici treceau produsele de export rusesti, de la blanuri, miere si peste pana la piei si articole de artizanat, facand din Novgorod un loc de faima si bogatie, si dandu-i porecla de -Novgorod cel Mare-. Orasul ocupa o pozitie speciala in statul kievean, incat printul Iaroslav refuza la 1014 sa mai plateasca tribut printului Vladimir al Kievului, transformand treptat orasul intr-o entitate politica independenta, o republica feudala care in secolele XII si XIII isi intindea imensul teritoriu de la Baltica la Marea Alba, si de la Urali la Principatul Lituaniei.

Mai incape vreo indoiala ca la atata prosperitate si glorie putea sa lipseasca stralucirea culturii? Intre secolele al XI-lea si al XIII-lea, ea inflorea nascand monumente de arhitectura sacra sau profana, picturi si obiecte de arta decorativa, incat nici un oras nu se compara cu Novgorodul, cand era vorba de capodopere, icoane si picturi murale, avand privilegiul de a fi locul in care s-a nascut prima carte cu miniaturi a rusilor, din vremea guvernatorului Ostromir (1056-1057), administrator, scriitor si pictor, o personalitate de sinteza, a timpurilor vechi. Cronicile Novgorodului sunt, fara putinta de tagada, o fantana nesecata pentru istoria Rusiei.

Arheologii au descoperit la mijlocul secolului al XX-lea texte scrise pe coaja de mesteacan, corespondenta locuitorilor medievali ai orasului. Claritatea formelor, rationalitatea si eleganta lor marcau tot ce insemna arta in acest teritoriu. Igor Grabar, genialul istoric de arta, reflectand asupra idealului estetic novgorodean, il definea ca pe un ideal al -frumusetii puterii-.

In timpul dominatiei tataro-mongole, Novgorodul a scapat de umilintele devastarii si ale infrangerii. Mongolii si tatarii nu au ajuns pana la el, dar Alexandru, print al Novgorodului, purta, totusi, batalii glorioase, ramase in istorie ca cea de la 1240 impotriva suedezilor, pe care i-a zdrobit pe malurile Nevei, intamplare de unde i se trage si porecla de Nevski. Si tot el, la 1242, oprea pe Cavalerii Teutoni pe gheata lacului Ciud, masacrandu-i si intrand in constiinta contemporana prin genialul film al lui Serghei Eisenstein. Si in secolele al XIV-lea si al XV-lea, Novgorodul nu inceteaza sa daruiasca culturii capodopere. La 1478, sub printul Ivan al III-lea al Moscovei, orasul se integreaza Rusiei centralizate, si incet-incet isi pierde din importanta. Redesenat urbanistic in timpul barocului, dar pastrandu-si imens de bogatul patrimoniu ca o marturie a fortei creativitatii Rusiei, de la fortareata (Kremlinul) si pana la numeroasele biserici, monumente de arta, cum ar fi Biserica celor Doisprezece Apostoli, Catedrala Sfantului Gheorghe, Bisericile Nasterii Domnului si a Bunei Vestiri, de la Catedrala Sfantului Nicolae si pana la cea a Sfintilor Boris si Gleb. Imens de multe cladiri sacre poarta identitatea creativitatii novgorodene peste veacuri, frumoase icoane ale unui mileniu de arhitectura si pictura, marturisind credinta in forta spiritului si credintei, strabatand razboaie si epoci de pace, ca sa mai povesteasca si celor de azi despre eternitatea unei culturi.