Home Actualitate -Groparii- drumurilor romanseti vor plati pagubele soferilor

-Groparii- drumurilor romanseti vor plati pagubele soferilor

DISTRIBUIŢI


Dupa mai mult de 50 de ani, timp in care soferii care si-au distrus in liniste masinile pe drumurile pline de gropi nesemnalizate, a venit, in sfarsit, momentul ca autoritatile sa raspunda. In cazul in care proiectul de modificare a Legii Circulatiei Rutiere va fi modificat asa cum doresc responsabili din cadrul Ministerului de Interne, administratorii drumurilor publice care se fac vinovati pentru producerea unor pagube masinilor celor aflati in trafic vor raspunde penal si pecuniar.

La sfarsitul anului trecut, Ministerul de Interne inainta Parlamentului, dupa ce primise acceptul Guvernului, proiectul noii Legi a Circulatiei Rutiere, alcatuit de specialistii din cadrul Directiei Generale a Politiei Rutiere. Pe langa alte modificari ce vizeaza normele de circulatie rutiera pe drumurile publice, proiectul de lege prevede, pentru prima data, si posibilitatea ca soferii care-si avariaza masinile sau care sunt implicati intr-un incident rutier datorita starii necorespunzatoare a drumurilor sa poata sa se adreseze instantei pentru a cere sanctionarea responsabililor. Asfel, soferii implicati in accidente, simple tamponari sau cei care si-au stricat masinile din cauza gropilor de pe sosea ii pot da in judecata pe cei care au in administrare drumul respectiv. Din aceasta categorie fac parte primariile – pentru drumurile locale, consiliile judetene – pentru drumurile judetene, sau Administratia Nationala a Drumurilor – pentru drumurile europene.

Administratorii gropilor vor raspunde si penal

Daca pana acum, in cazul nesemnalizarii corespunzatoare a drumurilor, Politia Rutiera nu putea face mai nimic, prin noua lege, autoritatile responsabile vor fi obligate sa mentina starea drumurilor si semnalizarea acestora, la un nivel corespunzator. Mai mult, daca accidentul duce la decesul participantilor la trafic, administratorii vor raspunde penal.

-In proiectul Legii Circulatiei Rutiere, aflat in acest moment la Camera Deputatilor, exista aceste noi prevederi. Daca parlamentarii vor mentine aceste prevederi, atunci administratorii drumurilor sau strazilor pot raspunde contraventional, civil sau penal pentru nerespectarea unor atributiuni legate de starea acestora, semnalizarea unor obstacole sau gropi. In functie de consecintele pe care le va avea accidentul, persoana lezata va putea sa solicite daune-, declara comisarul Avramescu, seful Directiei Generale a Politiei Rutiere.

-Groparii- nu se tem

Chiar si in aceste conditii, constructorii, principalii vinovati pentru starea extrem de proasta a drumurile publice, nu se tem de noua prevedere legala. -Si pana acum am avut procese pe care le-am castigat cu soferi care au sustinut ca din cauza gropilor si-au stricat masinile. Conform contractului cu Primaria, noi executam numai lucrarile de reparatii, Primaria fiind administratorul. Noi nu ne temem de noua lege-, declara directorul unei companii specializate in constructia de drumuri. -Cel care da in judecata administratorul drumului, acuzandu-l ca din cauza starii precare a soselei si-a distrus masina, trebuie sa aiba probele necesare, sa declare asta in procesul-verbal incheiat de politist la locul accidentului, insa multi nu o fac-, precizeaza un avocat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.