Nu e nevoie sa fii -suflet de copil-, vorba cantecului, pentru a savura acest minunat film de animatie care reconfirma prestigiul studiourilor Walt Disney. Animatia ne-a produs multe surprize placute, in ultimii ani, si am constatat, la ora bilanturilor prilejuite de premiile Oscar, ca peliculele apartinand genului se intrec, cu forte egale, cu megaproductiile hollywoodiene, surclasandu-le chiar la unele capitole. Shreck, Frumoasa si bestia sau Toy Story sunt cateva exemple.
De ce ne farmeca atat de mult noul Lilo si Stich, semnat (atat la compartimentul regie, cat si la scenariu) de Chris Sanders si Dean Deblois? Suntem cuceriti in primul rand de povestea unei fetite orfane crescute de sora ei mai mare. Marginalizata de tovarasii de joaca derutati de temperamentul ei furtunos, copila cere unei stele cazatoare sa-i aduca un prieten. Rugamintea ii este indeplinita gratie hazardului: un mutant cu aspect caraghios creat de un savant ticnit pe o galaxie indepartata ajunge in bratele fetitei care-l adopta cu entuziasm. Numai ca -mascota-, in loc sa-i echilibreze viata, o destabilizeaza serios datorita pornirilor sale intempestive, dar si urmaririlor a caror tinta el devine. O echipa de extraterestri e trimisa pe insula Hawaii, unde e localizata povestea, sa recupereze bizara creatura cu orice pret, incercarile lor generand, cum ne asteptam, incurcaturi in cascada. Ritmul intamplarilor se accelereaza diabolic si asistam la o dezlantuire de gaguri in care umorul se aliaza in mod exemplar cu fantezia. Unele episoade sunt antologice, mai ales cele legate de pasiunea fetitei de a asculta cantecele lui Elvis Presley. Cinci piese din repertoriul marelui King se afla in centrul unor secvente savuroase, in care sincronizarea miscarii cu muzica, precum si parodierea legendarelor figuri ale cantaretului sunt realizate cu brio.
Nu numai hazul special si povestea amintind de ET-ul lui Spielberg ne atrag la acest film, ci si performantele animatiei realizate manual, si caldura decorurilor in acuarela. Dupa o cura de desene animate three dimensions, facute cu ajutorul calculatorului, ne dam seama ca tot tehnica disneyana are darul de a insufleti cu adevarat eroii zamisliti din linii si culori. Producatorii vor reflecta si ei, probabil, la acest efect si vom asista la revenirea (macar partiala) a mijloacelor clasice. Pana atunci recomand calduros Lilo si Stich, divertisment agreabil nu numai copiilor, ci si spectatorilor maturi care vor fi fericiti sa descopere ca nu si-au pierdut facultatea uimirii.
