
Liana Dumitrescu a decedat în urma unei tromboze extinse a sinusurilor nervoase cerebrale, nefiind vorba de o moarte violentă, dar investigațiile continuă printr-o amplă serie de analize de laborator, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.
Potrivit lui Dermengiu, la autopsie nu s-a găsit niciun indiciu care să pună în evidență o disfuncție a vreunui organ și pe care legiștii să o asocieze cu tromboză cerebrală extinsă.
?à?ín prezent, medicii legiști caută posibili factori de risc asociați care ar fi putut genera această suferință.
Dan Dermengiu a precizat că pentru a se stabili cauza acestei tromboze extinse și pentru a răspunde întrebărilor puse de procurori, vor fi făcute investigații complexe de laborator, precum analize patologice, toxicologice, tanato – chimice, hormonale, bacteriene și serologice.
Rezultatele acestora ar putea fi gata în aproximativ o lună de zile.
Potrivit neurologilor, printre posibile cauze de risc ale trombozei ar putea fi factorii de risc asociați utilizarea anticoncepționalelor, o suferință oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine.
Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viață, joi dimineață, la Spitalul de Urgență "Elias" din București.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















