
Liana Dumitrescu a decedat în urma unei tromboze extinse a sinusurilor nervoase cerebrale, nefiind vorba de o moarte violentă, dar investigațiile continuă printr-o amplă serie de analize de laborator, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.
Potrivit lui Dermengiu, la autopsie nu s-a găsit niciun indiciu care să pună în evidență o disfuncție a vreunui organ și pe care legiștii să o asocieze cu tromboză cerebrală extinsă.
?à?ín prezent, medicii legiști caută posibili factori de risc asociați care ar fi putut genera această suferință.
Dan Dermengiu a precizat că pentru a se stabili cauza acestei tromboze extinse și pentru a răspunde întrebărilor puse de procurori, vor fi făcute investigații complexe de laborator, precum analize patologice, toxicologice, tanato – chimice, hormonale, bacteriene și serologice.
Rezultatele acestora ar putea fi gata în aproximativ o lună de zile.
Potrivit neurologilor, printre posibile cauze de risc ale trombozei ar putea fi factorii de risc asociați utilizarea anticoncepționalelor, o suferință oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine.
Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viață, joi dimineață, la Spitalul de Urgență "Elias" din București.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















