Reprezentantii ONU si ai Irakului au ajuns marti, la Viena, la un compromis privind reluarea inspectiilor, care nemultumeste insa Statele Unite si Marea Britanie.
Potrivit acordului, inspectorii se vor putea intoarce in Irak in circa doua saptamani si vor avea acces, potrivit actualelor standarde ONU, la toate site-urile suspecte, cu exceptia a opt palate prezidentiale. Aceasta este, de altfel, una dintre obiectiile celor doi aliati, care doresc verificarea a absolut tuturor site-urilor.
In plus, SUA si Marea Britanie insista pentru adoptarea unei noi rezolutii a Natiunilor Unite inainte de trimiterea echipelor de experti, care sa autorizeze folosirea fortei in cazul in care Bagdadul nu colaboreaza cu acestia. Un purtator de cuvant al Departamentului de Stat a avertizat chiar ca SUA vor face tot posibilul pentru a impiedica intoarcerea inspectorilor in actualele conditii, in timp ce secretarul de stat Colin Powell a indicat ca acordul ONU-Irak este inacceptabil din punctul de vedere al autoritatilor de la Washington. -Nu vom fi niciodata multumiti de jumatatile de adevar, compromisurile sau eforturile irakiene de a ne aduce inapoi, in aceeasi mlastina in care au impins si Natiunile Unite in 1998-, a afirmat Powell.
La randul sau, ministrul britanic al Afacerilor Externe, Jack Straw, a declarat, marti, ca acordul incheiat intre ONU si Irak -nu reprezinta o alternativa la rezolutia mai dura pe care trebuie sa o adopte Consiliul de Securitate-.
Lucrurile se complica
Intelegerea parafata cu ONU de reprezentantii Bagdadului complica si mai mult hatisurile chestiunii irakiene, in special pentru partea americana, care se asteapta acum la si mai mari dificultati in incercarea de a obtine o noua rezolutie a Natiunilor Unite, dar si autorizatia Congresului pentru interventia militara.
In ultimele trei saptamani, presedintele irakian, Saddam Hussein, s-a dovedit a fi mereu cu un pas inaintea campaniei americane menite sa conduca la izolarea sa pe plan international. Acordul de marti este o alta dovada a abilitatii liderului de la Bagdad.
Intelegerea vine in sprijinul pozitiei Frantei si Rusiei, membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU, alaturi de SUA, Marea Britanie si China, pentru care reluarea inspectiilor reprezinta primul pas in vederea rezolvarii crizei.
Franta, Rusia si China manifesta reticente fata de adoptarea unei singure rezolutii care ar implica folosirea fortei. Parisul propune o abordare progresiva, cu doua rezolutii, pentru a permite regimului irakian sa-si respecte angajamentele.
Razboi cu orice pret
Eforturile diplomatice concentrate pe chestiunea reluarii inspectiilor nu face decat sa tina intr-un con de umbra contextul mai larg al dezbaterilor din sanul Natiunilor Unite, si anume faptul ca Administratia Bush priveste inspectiile drept un prim pas spre razboi, in timp ce Irakul si alte state spera ca tocmai acestea sa evite actiunea militara, dupa ce se va dovedi ca regimul de la Bagdad nu dispune, cum argumenteaza autoritatile de la Washington, de arme de distrugere in masa. In special Rusia si Franta par interesate sa testeze limitele dorintei SUA de a declansa o campanie militara unilaterala pentru a-l indeparta de la putere pe Saddam Hussein.
In afara Statelor Unite si a Marii Britanii, schimbarea prin forta a regimului de la Bagdad nu este privita cu ochi buni. In schimb, dorinta Washingtonului in acest sens pare sa se intensifice, o dovada fiind declaratia purtatorului de cuvant al Casei Albe Ari Fleischer, care a invitat poporul irakian sa il asasineze pe Saddam Hussein, la numai o zi dupa ce ministrul francez de externe argumenta in presa ca schimbarea de regim este un lucru imoral. Fleischer a declarat, marti seara, intr-o conferinta de presa, ca -orice schimbare de regim in Irak este binevenita, oricare ar fi modalitatea de realizarea a acesteia-. Pana in prezent, au fost luate in calcul doua ipoteze – exilul liderului irakian si o operatiune militara impotriva Irakului.
Intrebat despre estimarile potrivit carora costul unui razboi impotriva Irakului ar putea ajunge la noua miliarde de dolari pe luna, purtatorul de cuvant al Casei Albe a afirmat ca pretul unui glont pe care l-ar utiliza irakienii insisi este mai mic-. -Exista mai multe optiuni pe care presedintele spera ca poporul irakian le va folosi pentru a scapa de aceasta amenintare-, a subliniat Fleischer.
Oricum ar sta situatia, unii oficiali de la Washington sunt convinsi ca cei trei membri permanenti ai Consiliului de Securitate – Rusia, Franta si China – vor ceda in cele din urma presiunilor americane si vor aproba loviturile militare, fie si numai de dragul bogatiilor petroliere care asteapta sa fie impartite de statele occidentale dupa alungarea lui Saddam Hussein.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















