Home Politic Vacaroiu si politica strutului

Vacaroiu si politica strutului

DISTRIBUIŢI

Noul episod al scandalului BID prezentat de un cotidian central, care arata ca presedintele Senatului a continuat sa primeasca pe sest bani de la aceasta banca privata, l-a tinut ieri pe Nicolae Vacaroiu in -vizuina-. Seful Camerei Superioare nu a venit la confruntare cu colegii din grupul parlamentar, nu a coborat nici la plen, refuzand totodata sa dea ochii si cu presa. Motivul? Un protocol de grad zero – adica intalnirea cu ministrul de externe din Peru. Vacaroiu s-a exprimat doar printr-un comunicat in care anunta sec ca il va da din nou in judecata pe directorul ziarului cu pricina, fara sa scoata un cuvant -pe fond- despre cei 3.000 de dolari primiti lunar de la presedintele BID.

Comunicat de tipul -no comment-

Dupa ce a ridicat BID punandu-si in joc toata expertiza financiara, Nicolae Vacaroiu a renuntat cu regret la scaunul de presedinte al bancii, optand pentru -fotoliul lui Ceausescu- de la etajul intai al Senatului. Un ziar central l-a aruncat ieri pe seful Camerei Superioare intr-un nou scandal, aratand ca acesta a continuat sa primeasca lunar bani de la noul presedinte al bancii. Suma? 3.000 de dolari net, virati in lei, in functie de rata inflatiei.

Desi atacat direct, cu documente, Nicolae Vacaroiu a preferat politica strutului, nearatandu-se ieri la fata nici la Sala de Marmura, unde s-au reunit colegii sai de partid in sedinta saptamanala, nici la Omnia, unde s-a derulat sedinta in plen, si cu atat mai putin printre reprezentantii presei.

-Puteti sa spuneti si ca v-am luat la palme!-

Singura reactie a lui Nicolae Vacaroiu a fost un comunicat sec in care acuza episodul de ieri drept -o poveste tendentioasa si calomniatoare-, rezervandu-si dreptul de a-l da din nou in judecata pe directorul ziarului. Pe fond – nimic. -Pe fond ne vom exprima la tribunal-, a aratat purtatorul sau de cuvant, Andrei Alexandru, care a functionat ieri ca un adevarat -cerber-. Chemat de urgenta la biroul lui Vacaroiu in fata solicitarilor presei, el a replicat virulent: -Puteti sa scrieti si ca v-am luat la palme!-. El a asezat toata discutia pe pozitii de ostilitate, aratand: -Voi aveti zilnic un ziar in care sa va exprimati – noi nu o putem face decat in instanta!-, a spus Andrei Alexandru, barand intrarea in biroul sefului Senatului – unde acesta se afla chiar in momentul discutiei. Astfel, in loc sa reactioneze deschis, cu propriile argumente, Vacaroiu a ignorat ieri cu desavarsire presa, continuand practica pe care a initiat-o in urma cu cateva luni.

Solcanu ii ia apararea lui Vaca

Liderul grupului PSD, Ion Solcanu, i-a luat ieri apararea colegului sau de partid. -Am vazut extrasele prin care un anume Croitoru facea plati lunare domnului Vacaroiu… Din aceste plati nu rezulta nici un moment ce reprezinta suma respectiva (…). Poate domnul Vacaroiu a facut un imprumut returnabil lunar – nu stiu-. Solcanu a promis ca va avea o discutie tete a tete cu Vacaroiu (ambii fiind si vicepresedinti ai PSD), admitand ca aceasta poveste afecteaza imaginea -subiectului-, ca si a partidului. Pesedistii nu au discutat tema in sedinta de grup, dar o vor ataca la Delegatia Permanenta a partidului – a promis Ion Solcanu, dupa ce si-a exprimat speranta ca Justitia isi va spune cuvantul.


Opozitia cere elucidarea cazului in Justitie

Subiectul -Vacaroiu – BID- a fost, ieri, principala tema de conversatie pe culoarele Senatului. In contrast cu lipsa de transparenta practicata de presedintele Camerei Superioare, senatorii au cerut decriptarea definitiva a situatiei fostului angajat al lui Sorin Ovidiu Vintu. Democratul Petre Roman, membru al Comisiei juridice, a sesizat ca -explicatiile furnizate pana acum de domnul Nicolae Vacaroiu nu au convins-. Daca presedintele Senatului doreste sa-si apere reputatia, trebuie sa dea dovada de transparenta totala. Altfel, reputatia sa ramane intinata de aceste acuzatii dovedite, conform carora, desi este un om politic cu influenta, a perceput onorarii foarte importante, la scara romaneasca, de la institutii bancare, dovedite, in final, ca neviabile-, afirma Petre Roman.

Liberala Norica Nicolai, presedinte de grup al senatorilor PNL, s-a dovedit mai rezervata, in virtutea profesiei sale anterioare de procuror. -Pentru a ma putea pronunta, am nevoie de nota de transfer, care sa demonstreze clar sursa exacta din care banii respectivi au ajuns in contul lui Nicolae Vacaroiu-, sustine senatorul PNL. In opinia sa, probele existente deja trebuie cercetate de Parchet, care sa le stabileasca valabilitatea. -Totusi, daca nu apare nota de transfer, situatia ramane ambigua, iar eu, ca jurist, nu ma pot pronunta, deocamdata, asupra vinovatiei unei persoane intr-un astfel de context-, a mai spus Norica Nicolai.

-Juristul- peremist Aron Belascu a pledat tot pentru clarificarea acuzatiilor la scena deschisa in salile de tribunal. -Justitia trebuie sa-si faca datoria. Daca domnul Nicolae Vacaroiu este vinovat, el trebuie condamnat. Daca e nevoie, noi ii ridicam si imunitatea parlamentara-, a spus Belascu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.