Egalul obținut miercuri seara de Arsenal în fața lui Burnley, 1-1, l-a înfuriat pe antrenorul „tunarilor“, Arsene Wenger, care a contestat modul în care se fac programările în Premier League. „Băiatul care a stabilit programul în acest sezon cred că a venit de la o școală specială, pentru că este mult mai inteligent decât mine. Reprezentanții Premier League au promis că vor face programul într-un mod normal“, a declarat tehnicianul. După ce echipa sa a jucat constant de două ori pe săptămână, adversara de mâine, Hull City, a disputat ultimul meci pe 12 decembrie, deoarece pe cel cu Everton din ultima etapă l-a jucat în noiembrie, ca urmare a unei înțelegeri între cele două cluburi. „Sunt sigur că oamenii care au făcut programul nu au jucat niciodată fotbal, s-a programat o etapă într-o săptămână când sunt meciuri din cupele europene. Noi jucăm sâmbăta viitoare cu Hull, o formație care s-a odihnit“, a mai spus Wenger.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















