A trecut un an de la panica declansata in Statele Unite de scrisorile si coletele cu antrax, dar ancheta Biroului Federal de Investigatii bate pasul pe loc. Prima scrisoare cu periculosul praf alb a fost descoperita la 18 septembrie si dupa trei saptamani America afla cu stupoare de primele cinci victime. Atacurile cu antrax – incepute la scurt timp dupa atentatele de la New York si Washington, intr-o America in soc – au vizat atat redactiile unor publicatii, cat si oficii guvernamentale. Printre adresanti s-a aflat si liderul majoritatii din Senat, Tom Daschle. O serie de oficii postale au fost inchise pentru decontaminare, birourile Senatului au fost parasite pentru mai multe saptamani, spitalele si-au actualizat programele concepute pentru eventualitatea unor atacuri cu arme biologice, au crescut vertiginos vanzarile de Cipro, un antibiotic folosit in tratamentul victimelor antraxului. Au fost momente in care capitala americana era practic paralizata. Treptat, situatia a revenit la normal, a trecut un an, dar ancheta declansata cu forte impresionante pentru identificarea faptasului sau a faptasilor ramane fara rezultate. Pare sa nu aiba sfarsit discutiile care domina de la bun inceput investigatiile, discutii axate in esenta asupra urmatoarei intrebari: Cine a lansat aceste atacuri, inamici din tara sau de peste hotare? La inceput, toata lumea se declara convinsa de implicarea oamenilor lui Bin Laden. Aceasta pista s-a dovedit a fi o fundatura, tot asa cum nu au fost gasite, cel putin pana acum, elemente care sa demonstreze provenienta irakiana a antraxului. Au esuat pana in prezent si incercarile de a gasi o eventuala sursa pe teritoriul Statelor Unite. Tentativa FBI de a acuza un fost expert al armatei americane specializat in boli infectioase, Stephen Hatfill, a avut un final lamentabil. Acuzatiile nu au putut fi dovedite si Hatfill pretinde scuze personale din partea procurorului general al Statelor Unite.
In conditiile in care investigatiile nu reusesc sa adauge -dosarului antrax- elemente cat de cat relevante, atentia Americii se concentreaza asupra modalitatilor de protejare a tarii impotriva unui eventual atac cu arme biologice. Congresul a si votat pentru sporirea de 20 de ori a fondurilor destinate mijloacelor de protectie impotriva acestor arme.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















