Am tras în „teroriști”!

I-am văzut pe „teroriști“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de șase ore de asediu. Am avut parte chiar și de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape și pereți falși, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucția militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriștii“ și mi-a scăpat viața, cred – și cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriștii mei“, deși au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la fața locului, încercånd să dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriștilor, măcar a instituției în slujba căreia acționaseră aceștia. Am pus totul la dispoziția procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci – colonelul Joarză și căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiției Militare, a îngropat dosarele Revoluției, printre altele și dosarul meu, și apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrășire a dosarului Revoluției.

20 de ani de mușamalizare a adevărului

Am aflat cum „a transcris“ și „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăiește din firimiturile aruncate diversionist pe piață de versații manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema așa-zisei revoluții:
„Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor teroriști și al lipsei de comunicare – cooperare între formațiuni, subunități sau unități militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 București, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piața Revoluției, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte – «teroriști». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoțiți de civilul George Roncea. Concomitent, fără a cunoaște configurația clădirii, alți militari, în dorința de a verifica și alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în același imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menționat că blocul «Romarta», prin construcția sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât și prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicații directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoștință despre prezența în imobil a celeilalte, în timpul operațiunilor de scotocire, s-au aflat în situația de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaște.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forțele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acționează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ și „Generala“. Consecințele au fost grave, au fost înregistrați mai mulți răniți și distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Și în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât și spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e ușor de înțeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obținerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduși – două decenii – ori de cretini congenitali, ori de cretini diversioniști.

Povestea adevărată. Nevoia de „teroriști“

În Timișoara, până la 22 decembrie, regimul Ceaușescu „a produs“ 73 de morți, 296 de răniți, iar la București, până la 22 dec. – 49 de morți, 599 de răniți. După apariția lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriștii“ a produs până în ianuarie 1990 – 1142 de morți, 3138 de răniți.
Manevra războiului cu „teroriștii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice și „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieșirea în stradă a maselor, momentul insurecțional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenți specializați ai GRU și KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.
Conjurația FSN-ului (Frontul Salvării Naționale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinți afiliați structurilor NKVD, agenți acoperiți și trădători ai DIE (Direcția de Informații Externe a Departamentului Securității Statului), DSS și DIM (Direcția de Informații Militare) racolați în misiunile lor din străinătate, disidenți și agenți de influență din lumea culturală, susținuți mai mult sau mai puțin, discret încurajați și controlați de KGB.
Rețeaua rusească – „emanații“ revoluției – plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecția tinerilor ieșiti pe străzile Bucureștiului.
Conjurația s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a așezat pe piramida de cadavre susținut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei și deturnånd mișcarea străzii, aliniind apoi țara către obiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă.
Activarea „teroriștilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schițe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spațiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe și de forțe din România. Operațiunea de executare a terorii la scară națională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul țării, se repeta, practic, schema de acțiune desfășurată în Capitală.
Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituția care reprezenta Aparatul, Partidul și pe Ceaușescu. Semnificația covârșitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înțeles – confruntarea având ca scop obținerea controlului și a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriștilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piață a Revoluției.
Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedați prin împușcare și 274 de răniți). După începerea operațiunii „teroriștii care trag din toate pozițiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel național în jurul CC-ului. Piața Palatului cu balconul CC-ului a devenit prima scenă a țării. O scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populația țării constituia publicul din sala națională de teatru, căruia i se comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateș, redactor-șef adjunct al redacției Actualități, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioți. Omul mesianic, salvator, Cel Multașteptat, cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să știm ce blestemății apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceaușescu trădase idealurile comunismului și ale socialismului științific. După ce și-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa mulțimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piața Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese anunțat pentru ora 17.00. Carul a ajuns și a intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puțină vreme de la apariția carului TVR, au început să se audă primele focuri de armă.

Schema desfășurării militare din jurul CC-ului

În zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina și a hotelului Athenee Palace, erau desfășurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură) – după cunoștința mea, unitate de infanterie. În zona străzii Onești și a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) – după cunoștința mea, unitate de cercetare în dispozitivul inamicului. În fața fostului sediu al CC al PCR, precum și între CC al PCR și Palatul Republicii și între CC al PCR și blocul „Romarta“, erau desfășurate tancurile UM 01305 (marcate cu „c“ în figură) și plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul Muzica și un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 și UM 01026. Apărarea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situație dinamică, s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar și punctele de foc ale „teroriștilor“, răspåndiți în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul RSR, Institutul de proiectări și în blocul „Romarta“.
Comitetul Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte de sediul Direcției a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de așa-numitul Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945, în zona zero a Capitalei, o construcție gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată cazemată ce domina Piața Palatului, cu ieșiri în trei părți, care se întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, și a fost locul de desfășurare al unuia dintre cele mai semnificative dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriștii“

Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineața, ieșisem pe străzi, împreună cu cåțiva prieteni, și trecusem prin tot ce se putea trece, reușind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă în zona centrului, participasem la așa-zise acțiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de acțiune, și mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic, cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperișul blocului.
Unul dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că teroriștii se predau sau cam așa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiștilor sau al parașutiștilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să tragă rar, la „foc cu foc“, în direcția noastră, a celor de jos. Unii au luat-o la goană țipånd, alții s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperiș trăgea cu un PSL (pușcă semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, și fără să aibă o țintă anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare, vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåțiva soldați care se pitiseră în scara blocului și am urcat în mare viteză, pe scări, pånă pe acoperișul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră, și am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atåt jos, în Piață, cåt și pe acoperișul Comitetului Central. Soldații au început să spargă la întåmplare ușile de pe palier, în speranța de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiș. Eu, împreună cu încă trei soldați și cu tånărul rănit la picior, am coboråt pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în fața noastră o rafală, am dat înapoi și am văzut țåșnind dintr-un apartament trei oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am oprit pe sergentul din fața mea exact înainte de a se aventura la capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de armă. Spațiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul deschisese crăcanele puștii-mitralieră pe care o căra cu el, cu intenția de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu suntem pe cåmp, la instrucția tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei teroriști.
Situația se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriștilor“, cei trei, de care ne despărțea un coridor lung de cinci-șase metri, fiind pitiți pe un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, și la mijloc scara, inaccesibilă și pentru noi, și pentru ei.
Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldați însoțiți de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi. Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldați. Blocul era practic complet înconjurat de efective numeroase de soldați. Cel puțin trei TAB-uri aveau ațintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu există nicio cale de ieșire pentru cei trei „teroriști“ cu care aveam să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care izbucniseră teroriștii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem și în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notații greu descifrabile, două hărți mari și o carte despre Elveția, plină de sublinieri fine.
Cele două hărți aveau următorul conținut: prima, mai mare, era o hartă a orașului Viena, adnotată cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul de la granița Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu, la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea și însemnări cu cerneală vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul „teroriștilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant și avea o gamă de frecvențe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am mai găsit și fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 și 14.54.46 și cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume – „Marinescu Dragoș“ și interioarele „261“ și „551“ însoțite de cuvåntul „secția“. Mai exista și eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de țigări. O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curții interioare, la același nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noștri.

„Teroriștii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau un număr de apartamente conspirative și erau depozitate – pe långă hărți, aparate radio, indicative codate, – arme, muniții și materiale incendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriștilor care trag din toate pozițiile“, cum zicea Ion Iliescu.
Cu cei trei „teroriști“ cu care m-am confruntat m-am văzut la față foarte bine, am tras unii în alții ore în șir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu și soldații alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre dimineață, cei trei combatanți – „teroriștii“ – au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos și care avea, la subsol, acces la o rețea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puțin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în șold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în șir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunțime și să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriștii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schițe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperișul, am luat probe de cartușe. Am studiat unghiurile de tragere și am descoperit că „teroriștii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflați în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluției, cei aflați la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinși, deși unghiurile de tragere și poziționările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu ușurință a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanții Parchetului Militar care susțin că nu au probe care să certifice existența „teroriștilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca și generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, și le-au ascuns în fișetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriștilor“ era plătită de un anumit Vidrașcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparținea, absolut cert, unei instituții, iar cel care plătea întreținerea era, mai mult ca sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă să afle cărei instituții îi aparținea apartamentul conspirativ cu mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei instituții erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, față de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioșii teroriști și instituțiile statului care dețineau spații conspirative care au servit drept baze tactice și logistice „teroriștilor“. Diversiunea „teoriștilor“ a funcționat pånă ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă așteaptă adevărul, ca și mine.
Să nu pierdem speranța. Procurorii Parchetul Militar, cei plătiți cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani și, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză și Dan Voinea, vom afla și noi, pulimea, adevărul – adevărat…