Guvernul de la București, preocupat de soarta românilor din Bulgaria

În contextul în care Uniunea Europeană pregătește ample recensăminte ale populației în toate cele 27 de state pentru 2011, situația minorităților de pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre începe să devină una din ce în ce mai problematică. Cu aceste probleme se confruntă în special statele din zona răsăriteană a Europei, precum și cele din zona Balcanilor, acolo unde se regăsește un adevărat mozaic de culturi, etnii și obiceiuri. În tot acest amalgam de popoare, un rol deosebit îl ocupă comunitățile românești din jurul granițelor României, grupuri numeroase de populație supuse de-a lungul anilor unui proces agresiv de asimilare pus la cale de către autoritățile statelor vecine care încearcă din răsputeri să diminueze numărul real comunităților de români de pe teritoriul lor sau chiar să declare că nu există în unele cazuri. Toate acestea pentru a se spăla pe mâini de o încă o etnie care nu le-ar putea crea decât probleme în fața unui Bruxelles exigent care le cere respectarea drepturilor minorităților. Cu toate că România poate fi considerată un model în ceea ce privește respectarea drepturilor celor 20 de minorități recunoscute și stipendiate numai în 2010 cu circa 15 milioane de euro și asta numai pentru manifestări culturale și presă în limba maternă, nu același lucru se poate spune despre statele vecine UE și non-UE. Dacă în Ungaria românii au fost asimilați în special prin intermediul bisericii, în statele balcanice cu istorie slavă, cum ar fi Serbia și Bulgaria, românii au fost „botezați“ drept „vlahi“, așa cum obișnuiau slavii să le spună românilor în trecut. Prin această acțiune a vecinilor de la sud de Dunăre s-a încercat inducerea ideii că vlahii și românii sunt două popoare diferite pe principiul binecunoscut „dezbină și cucerește“. Aceste acțiuni de deznaționalizare și apoi de asimilare au fost duse în special de Serbia și Bulgaria, două state de altfel semnatare ale Convenției Cadru a Uniunii Europene, privind Protecția Minorităților Naționale.

Minoritățile nimănui

Pentru a avea o imagine de ansamblu mai bună a situației vorbitorilor de limbă română din Bulgaria, Departamentul pentru Românii de Pretudindeni (DRP) din subordinea Guvernului României a organizat o serie de evenimente, în special în zona Vidinului, acolo unde trăiește o mare parte a comunității românești, prin intermediul cărora s-a dorit o cât mai bună informare a românilor din Bulgaria în legătură cu recensământul pe care statul bulgar l-a demarat la începutul acestei luni. Deoarece astfel de recensăminte au loc la circa 10 ani, românilor li s-a adus la cunoștință care le sunt drepturile și de ce avantaje ar trebui să beneficieze în calitate de minoritate etnică din partea statului bulgar. Acestea se rezumă în special la dreptul la educație în limba maternă, în consecință școli cu predare în limbă română, dar și la dreptul de a beneficia de biserici și slujbe în limba maternă. Toate pentru păstrarea identității naționale. De asemenea, statul român mai pune la dispoziția elevilor din cursul liceal și universitar mai multe burse de studii în liceele și universitățile din România. În cadrul acestei campanii de informare și conștientizare organizate de DRP, românii din Bulgaria au fost îndrumați să fie atenți la completarea formularelor de către cenzorii bulgari și să ceară acestora să treacă pe ultima pagină a acestor formulare etnia de care aparțin. Primele rezultate ale recensământului vor fi publicate în luna aprilie a acestui an.

„Ei vor să ne facă bulgari, dar noi avem sânge românesc“

Pe lângă comunitatea numeroasă de români din zona Vidinului (nord-vestul Bulgariei) și cea a Silistrei (nord-est), în jurul orașului Varna (est) există o comunitate de circa 40.000 de vorbitori de limbă română, cunoscuți drept rudari din prisma meseriei pe care obișnuiau să o practice în arta lemnului. Aceștia trăiesc în circa 17 sate mixte din jurul Varnei, iar liderii lor susțin că statul bulgar, deși a fost sesizat, refuză să îi recunoască drept români, catalogându-i drept țigani, în ciuda faptului că ei vorbesc o română arhaică moștenită din generație în generație. „Ei vor să ne facă bulgari, dar noi avem sânge românesc“, ne explică Gheorghi Mirchev Dimov, în timp ce ne arată actele de identitate ale tatălui său, Mircea Stancu (bulgarizat – Mircho Stankov), născut la 11 august 1916 în România. Totodată, liderul „Asociației Vlahii Rudari“, Dimiter Gheorghiev Marinov, ne-a mai povestit cum, în 2001, a trimis o scrisoare președintelui României de atunci, Ion Iliescu, în care solicita sprijin, dar că nu a primit niciodată un răspuns. În 2010, acesta a trimis o scrisoare la Bruxelles, către Parlamentul European, în care sesiza greutățile cu care se confruntă această comunitate, cerând intervenția UE pentru a avea parte de un tratament corect din partea autorităților de la Sofia.

Fonduri la discreție pentru etnicii bulgari

Deși întotdeauna România și Bulgaria sunt privite în ochii UE ca două țări-surori, nu de aceeași situație se poate vorbi și în cazul drepturilor minorităților. Dacă ar fi să comparăm, numai în 2010, Uniunea Bulgară din Banat a beneficiat de fonduri în valoare de 2.215.000 de lei (circa 500.000 de euro). Și asta pentru 8.092 de etnici bulgari, atât câți s-au declarat la recensământul din 2001. Pe de altă parte, Bulgaria care este de altfel stat membru UE nu recunoaște nicio minoritate de pe teritoriul său, iar românii sunt trecuți într-o marjă de 2% alături de alte 40 de minorități, conform recensământului din 2001. Deși pe teritoriul Bulgariei trăiesc neoficial circa 200.000 de români (aproximativ 2,5% din populația totală de opt milioane), autoritățile de la Sofia continuă să nege existența acestora prin date false și sondaje măsluite.