Intalnirea de la Sofia din 6 decembrie dintre reprezentantii Fondului National de Asigurari de Sanatate, ai Ministerului Sanatatii din Bulgaria si ai consortiului de parteneriat responsabil cu dezvoltarea solutiei a marcat debutul proiectului de implementare a sistemului informatic integrat in cadrul NHIF.
Proiectul, de altfel unul deosebit de complex, este coordonat de compania franceza BULL S.A.S. si este derulat in parteneriat cu companiile SIVECO Romania si Maccabi Healthcare Services Israel.
Informatizarea sistemului de sanatate din Bulgaria face parte din proiectul -Reforma sectorului sanatatii-, finantat de Banca Mondiala si are ca obiective finale imbunatatirea managementului si a finantarii acestui sector, sporirea transparentei si a controlului in ceea ce priveste distributia resurselor financiare, intarirea controlului tuturor activitatilor corelate, sporind totodata si eficienta acestora. Toate acestea vizeaza in fapt imbunatatirea calitatii serviciilor de sanatate oferite cetatenilor din Bulgaria.
-Desi avem o expertiza deosebita la nivel international, in ultimii ani am devenit tot mai interesati de tarile din regiune unde ne dorim sa repliem proiectele noastre de success, cu atat mai mult cu cat domeniul tehnologiei informatiei si al comunicatiilor constituie o prioritate in dezvoltarea interna a tarilor din regiunea balcanica si pentru cooperarea regionala. Suntem mandri sa anuntam inceperea implementarii intr-o alta tara (Bulgaria) a unui produs 100% romanesc, de o complexitate mare. Pe viitor ne-am propus ca acesta sa fie primul dintr-o serie de anunturi pe care urmeaza sa le facem privind participarea noastra la proiecte internationale majore ce vizeaza dezvoltarea de solutii tehnologice complexe-, a declarat doamna Irina Socol, director general SIVECO Romania.
Implementarea sistemului informatic integrat va permite obtinerea unei eficiente sporite in distribuirea banilor pentru sistemul de asigurari de sanatate, va imbunatati sistemul de monitorizare si control al necesarului domeniului medical si va creste calitatea serviciilor pentru pacienti.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















