Moștenirea sistemului educațional haretian

Cea mai frumoasă comemorare a unui om de stat e să-i cunoști opera ca să fii în stare să-i cinstești numele.
Marți, 15 Februarie 2011, s-au împlinit 160 ani de la nașterea matematicianului și astronomului Spiru Haret, personalitate desăvârșită a culturii noastre, primul român care și-a luat doctoratul în astronomie la Paris, autorul teoremei care îi poartă numele referitoare la mișcarea corpurilor cerești și omul care a reorganizat întregul învățământ românesc.
Colegiul Național „ Spiru Haret“, București a ales să omagieze omul devotat cu totul școlii printr-o serie de manifestări desfășurate sub genericul ilustrativ: „Colocviile Haretiana- Alternative și atitudini educaționale…“
Omul de știință care „a pus societatea în ecuație“, pedagogul modern al cărui nume, prezent de peste nouă decenii pe frontispiciul liceului, este săpat adânc în conștiința celor care intră, an de an, în lăcașul din Strada Italiană Nr.17 este Spiru Haret (1851-1912).
De 98 de ani, generații de spiriști au înțeles viziunea unui remarcabil pedagog național și social privind România Viitoare, apropierea momentului „când se va trece la o largă descentralizare în administrarea școlilor…“.
Cu timpul, această aniversare a devenit o sărbătoare tradițională, care îndeamnă oamenii școlii la meditație, la asumpții. O sărbătoare a școlii, în general, care trimite la Omul aniversat, dar și la Moștenirea acestuia: prezentul abordat coerent și viitorul relevant. Viitorul școlii, evident. Dar și al Națiunii…
Ediția a XVIII-a a Colocviilor a fost înnobilată de prezența unor personalități distincte ale vieții politice și culturale, foști spiriști, care au contribuit la redescoperirea, prin mărturisirile lor, a valențelor distincte ale unui real centru educațional.
Colegiul Național „ Spiru Haret“ a oferit României nume mari precum Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt, Constantin Noica, Grigore Moisil, Alexandru Ciorănescu, Dan Berindei.
De la ei poporul avea să afle ulterior că dragostea nu ține cont de naționalitate, că religia este o punte de salvare a sufletului sau că „ O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în intuneric.“ ( O. Paler)
Născut la 15 februarie 1851, Spiru Haret devine întruchiparea echilibrului, a discernământului organizatoric. A pășit pragul Facultății de Stiințe din București în septembrie 1869. În 1874, Titu Maiorescu, ministru al Instrucțiunii Publice, i-a acordat lui Haret o bursă pentru studiul matematicilor la Paris. Aici, Haret și-a luat din nou licența în matematici (1875), apoi licența în științele fizice (1876) și doctoratul la 30 ianuarie 1878.
Spiru Haret este primul român doctor în matematici de la Paris. Eruditul matematician si astronom Jules Henri Poincaré observa: „În 1878 Spiru Haret a dovedit existența termenilor seculari de gradul III și acest rezultat a provocat o mare uimire“. Facultatea de știinte din Paris trimite o adresă Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice felicitând România, țara care a produs și posedă asemenea talente.
Tårziu, în 1976, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele latitudine 59 grade sud și longitudine 176 grade vest, în partea lunară invizibilă a primit numele lui Haret.
La numai 27 de ani, Spiru Haret era cel mai tânăr profesor al Universității din București. A predat Mecanica rațională până în anul 1910.
Ca profesor și ca ministru al Instrucțiunii Publice, Spiru Haret a fost sufletul școlii românești și de aceea a fost numit „Omul școlii“. Profesorul universitar trebuie să urmărească și progresul școlii în ansamblu fără de care știința lui rămâne sterilă.
Concepția socială a lui Haret pornea de la convingerea că „pătura țărănească posedă calități nebănuite încă, de energie, de pricepere și inițiativă.“
Prin reforma învățământului (Reforma lui Spiru Haret, 1898) a reușit să ridice mult nivelul școlii românești.
Ca om, Spiru Haret a fost modest, cu vederi democratice și a avut înțelepciunea de a ști să se facă tolerat de morala epocii pentru a-și trece realizările. Mare în simplitatea felului său de a fi, modest în pretențiile sale, Haret a fost un adevărat apostol.
Constantin Brâncuși, răspunzând solicitării ministrului Vasile G. Morțun, și l-a imaginat pe Spiru Haret asemenea unei fântâni arhaice „o fântână a lui Haret în piatră cu ciutură și apă așezată în Oborul cobilițarilor olteni, al cailor și boilor însetați ilfoveni care veneau în târgul faimos“. (Petre Pandrea)
Un proiect maiestuos, care însă a fost oprit. Întristat, Brâncuși părăsește orașul București cu gândul încetării colaborării cu demnitarii români. Ca urmare, nici până azi nu a fost identificat proiectul integral al monumentului.
Se păstrează numai un fragment realizat în ghips denumit „ Fântåna lui Narcis“. Denumirea este dată, după eșuarea proiectului, prin analogie cu profilul frumosului adolescent antic.