Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

DECIZIE. Sportiva Maria Spirescu, fostă campioană mondială de tineret la bob, depistată pozitiv în 2005, a declarat că a decis să reprezinte Bulgaria în competițiile internaționale din cauza refuzului Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) de a-i aproba achiziționarea unui bob nou.
DELEGARE. Fostul arbitru internațional Nicolae Grigorescu va fi observator la meciul Irlanda – Cipru, din grupa D de calificare la Campionatul European din 2008, informează site-ul oficial al UEFA. Partida Irlanda – Cipru, din grupa D a preliminariilor Euro 2008, se va disputa miercuri de la ora 21.30 pe stadionul "Croke Park" din Dublin.
CALIFICARE. Jucătoarea de tenis Sorana-Mihaela Cârstea, cap de serie numărul 8, s-a calificat luni în turul doi al turneului challenger de la Saint Raphael (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.
 ACUZE. Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, îl acuză pe observatorul LPF Alexandru Boc că a favorizat clubul Steaua, neprezentând Comisiei de Disciplină a FRF șurubul cu care a fost lovit în cap fundașul Vladimir Bozovici în timpul meciului direct din cadrul etapei a VII-a a Ligii I.
ACCIDENTARE. Jucătorul echipei naționale a Argentinei, Mario Ledesma, s-a accidentat la aductori și va fi înlocuit cu Eusebio Guinazu pentru meciul cu reprezentativa Franței, ce contează pentru finala mică a Cupei Mondiale de rugby. Ledesma, în vârstă de 34 de ani, s-a accidentat în timpul meciului pierdut în semifinale, în fața Africii de Sud, scor 13-37. CRITICI. Pugilistul panamez Ramiro Lara, supranumit șarpele, a fost criticat după victoria prin KO în fața lui Irving Berry, de la sfârșitul săptămânii trecute, în meciul pentru titlul național la categoria pană. În urma loviturilor încasate, Berry a suferit un edem cerebral.
 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.