Previziunile analistilor economici s-au adeverit: reuniti pentru doua zile la Viena, ministrii de resort ai Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC) au decis, pe de o parte, scaderea capacitatilor sale de productie, iar pe de alta parte, cresterea volumului la export. Aceasta dubla hotarare vizeaza reducerea decalajului dintre productia reala a cartelului si cotele fixate de el, precum si restabilirea credibilitatii organizatiei pe pietele de desfacere. Desi anticipate, masurile adoptate au generat reactia imediata a pietelor, unde pretul petrolului crescuse, ieri, pana la cel mai ridicat nivel din ultimele sase saptamani. Astfel, la bursa din New York, barilul de petrol s-a tranzactionat cu 28,35 de dolari, mai mult cu 34 de centi fata de ziua precedenta. De la mijlocul lunii noiembrie, pe fondul tensiunilor generate de o posibila interventie militara in Irak si de situatia din Venezuela, pretul petrolului a avansat cu aproape 16 procente, respectiv patru dolari pe baril.
-Am convenit sa reducem productia si sa ridicam cotele de export la 1,3 milioane de barili pe zi-, a anuntat presedintele OPEC, ministrul nigerian al petrolului, Rilwanu Kukman. Potrivit precizarilor sale, noul plafon de 23 milioane de barili pe zi va intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie. -Speram ca vom reusi, in acest fel, sa mentinem pretul petrolului in limitele de 22-28 de dolari pe baril-, a spus, la randul sau, Chakib Khelil, ministrul algerian al petrolului. Pentru ca omologul sau kuweitian, Ahmad al-Fahd al-Sabah, sa sublinieze ca, in acest context, productia zilnica a OPEC se va diminua cu 1,5-1,7 milioane de barili, echivalentul a sapte procente din cantitatea exploatata in prezent. In ultima perioada, productia suplimentara a OPEC a depasit cu aproape trei milioane de barili pe zi limitele impuse in mod oficial.
Decizia OPEC a fost intampinata cu scepticism pe piata internationala, intrucat exista indoieli ca toate statele membre se vor conforma acestei hotarari. -Totul depinde de angajamentul fiecaruia-, estima analistul Yasser Elguindi, de la Institutul Medley Global Advsors din New York. -Daca initiatorul acestui demers, Arabia Saudita, va reusi sa impuna respectarea noilor date ale problemei, atunci decizia adoptata la Viena va fi realista-, adauga el. -Ei trebuie sa inteleaga ca riposta pietei va fi prompta si dura in cazul in care OPEC nu va da dovada de cea mai mare seriozitate-, avertiza expertul american. Pe acest fundal, presedintele venezuelean, Hugo Chavez, a demis ieri patru membri ai conducerii companiei petroliere de stat Petroleos, amplificand furia muncitorilor aflati in greva. Gestul lui complica lucrurile, indepartand sansele normalizarii situatiei, in timp ce peste 40 de tancuri petroliere sunt blocate in docurile statului latino-american. Primul vas incarcat cu titei care a primit permisiunea de a parasi portul, in aceasta saptamana, a avut ca destinatie o rafinarie interna. Venezuela asigura aproape 13% din necesarul zilnic de petrol si produse petroliere din Statele Unite, iar aceasta situatie a afectat, in primul rand, rafinariile ameriane. Ca atare, Departamentul Energiei din SUA a anuntat ca ar putea fi nevoit sa elibereze o parte din rezervele strategice de petrol pentru a asigura necesarul de materie prima pentru companii de profil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















