– Aceasta data, 2007, face clar trimitere la data-tinta pe care Consiliul European de la Copenhaga a oferit-o Romaniei si Bulgariei pentru aderarea la UE, cu mentiunea insa ca performanta individuala va prevala si ca vor urma noi evaluari de parcurs. Ce trebuie facut pentru ca aceasta data-tinta sa devina si data certa?
– Desi pare destul de departe, de fapt, acest 2007 incepe inca de anul acesta, din ultimele zile ale anului, pentru ca ceea ce e de facut pana a atinge tinta este foarte mult. Tehnic vorbind, ar trebui terminat procesul de deschidere a capitolelor de negociere. Asta inseamna ca Romania trebuie sa intre in substanta unor probleme foarte dificile si pentru ea, din punctul de vedere al restructurarii economice, si pentru UE, in primul rand dosarul agricol, alte teme legate de restructurarea economiei si de realizarea economiei de piata performante pe care ar trebui s-o aiba pentru a face fata presiunilor din Uniune. Din punct de vedere politic, sigur ca presupune intr-un fel o reasumare a mandatului pentru a face aceste transformari, pentru ca ele, incepute fiind, ar trebui terminate destul de repede, adica in 2004-2005. Cel mai tarziu ar trebui sa fie incheiat definitiv si complet procesul de negociere si de pregatire pentru aderarea efectiva, pentru ca restul de doi ani sunt doi ani in care se invarteste doar mecanismul interior al Uniunii, care duce in cele din urma la acreditarea Romaniei ca tara membra.
– UE va pune la dispozitia Romaniei o substantiala sustinere financiara suplimentara. De ce va depinde bunul echilibru intre sprijinul si chiar presiunea implicita pe care Bruxelles-ul le va exercita si efortul propriu pentru ca acele puncte slabe, mereu prezente – economie nefunctionala, coruptie, birocratie – sa dispara din rapoartele de tara privitoare la Romania?
– Stiti cum e vorba romanului, banii vin si pot fi si cheltuiti, dar trebuie sa ramana si urma. Cu alte cuvinte, este vorba de eficienta cu care aceste fonduri vor fi cheltuite pentru a se produce transformarile de care este nevoie in economia romaneasca. Si aici nu este vorba doar de ameliorari ici si colo, ci e vorba de schimbari radicale. Toata lumea a vazut la Copenhaga dificultatea pe care a avut-o Polonia pana in ultimul moment de a gasi o solutie pentru problemele ei agricole. Si sectorul respectiv in Polonia era inca mult mai performant decat este in Romania. Deci, totul depinde de eficienta cu care aceste fonduri vor fi in cele din urma cheltuite, pentru ca daca sunt cheltuite numai partial sau sunt cheltuite in intregime, dar efectele nu sunt cele scontate, atunci obiectivul atat de generos pus la dispozitie, 2007, nu poate fi atins. Raspunsul dumneavoastra este eficient.
Interviu acordat de Cornel Codita pentru Radio Romania Actualitati
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















