Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, urma sa-l primeasca, ieri, la Casa Alba, pe omologul sau din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Tot ieri, presa moscovita estima, plina de temeri, ca, pentru a atrage simpatia si banii americani, Voronin ar putea accepta unele dintre planurile Washingtonului mai putin agreate la Kremlin. In timp ce presa de la Chisinau dezvaluia faptul ca, inainte de a pleca in calatoria peste Ocean, seful statului moldovean s-a deplasat, in secret, la Moscova, pentru o intalnire de taina cu presedintele Vladimir Putin.
Da, scriau, cu o oarecare invidie, ziarele din capitala rusa, Voronin a ajuns la Casa Alba, o performanta neatinsa de predecesorii lui, Mircea Snegur si Petru Lucinschi. Si nu oricum, precizau aceleasi surse, ci la invitatia lui Bush, venita, e adevarat, intr-un anume context, si anume imediat dupa summitul NATO de la Praga si, nu in ultimul rand, dupa vizitele-fulger intreprinse de presedintele american in Rusia si Romania.
Presupuse sfaturi
Incercand marea cu degetul si presupunand cam ce l-ar putea sfatui Bush pe Voronin, mass-media moscovite evocau, printre altele, posibilitatea ca locatarul de la Casa Alba sa-si indemne oaspetele sa renunte, pe viitor, la orice declaratii referitoare la o eventuala iesire a Republicii Moldova din GUUAM, structura interstatala creata sub patronajul Statelor Unite si din care mai fac parte Ucraina, Uzbekistan, Armenia si Georgia. GUUAM este insa ca un ghimpe pentru Moscova, existenta organizatiei blocand, practic, proiectele -de integrare comunitara- angajate de Kremlin in fostul spatiu sovietic. Pe de alta parte, continua in acelasi spirit cotidianul -Nezavisimaia gazeta-, mai mult ca sigur autoritatile de la Washington ii vor sugera lui Voronin sa mai amane aderarea, ca membru cu drepturi depline, la comunitatea economica euroasiatica, combinatie de state grupate in jurul Rusiei.
Obedienta totala
Care va fi raspunsul presedintelui Republicii Moldova? -Nu exista nici un dubiu ca el va pleca ascultator capul, constient fiind ca aceasta obedienta va trezi suspiciuni la Moscova-, sublinia ziarul mentionat, dand astfel de inteles ca dispune de informatii precise in acest sens, desi nu se face referire la nici o sursa. Da, numai ca Rusia ramane, pana una-alta, primul partener economic si comercial al Republicii Moldova, in timp ce SUA ocupa, din acest punct de vedere, doar pozitia a sasea, nota, cu subinteles, publicatia mentionata. Din dorinta de a preveni o interpretare gresita a punctului sau de vedere, -Nezavisima- sublinia, mai departe, ca Voronin va incerca sa-i curteze pe investitorii straini, in tentativa de a atrage un plus de capitaluri straine.
Strategie elaborata de serviciile ruse
In alta ordine de idei, Voronin se va stradui ca, prin intermediul Washingtonului, sa obtina, in sfarsit, acceptul transnistrenilor separatisti de a colabora cu oficialii de la Chisinau. Nu intamplator, inainte de a se urca, Voronin isi exprimase speranta ca -SUA sa ofere ajutor Republicii Moldova, pentru ca tara sa sa dobandeasca o noua imagine, cea a unei tari unite, neutre si demilitarizate, a unui stat fara conflicte etnice si sociale-. Anterior, un diplomat american de la Chisinau precizase ca -SUA doresc o reglementare a problemei transnistrene si aplicarea deciziilor referitoare la retragerea trupelor si munitiilor ruse din Moldova-. Citind printre randuri, ziarul -Flux- estima ca -voiajul liderului comunist este un fel de a-i spune lui Putin ca SUA sunt bine informate nu numai in legatura cu stadiul procesului de solutionare a conflictului din stanga Nistrului, dar si cu strategia post-Praga elaborata de serviciile secrete ale Rusiei-.
Mesajul codificat al liderului american
Invitatia adresata lui Voronin, puncta publicatia din Chisinau, -este, in primul rand, un semnal limpede, dar codificat, catre locatarul de la Kremlin. Asta inseamna ca George W. Bush nu a aruncat vorbe in vant atunci cand a declarat, la Bucuresti, ca relatiile Aliantei Nord-Atlantice cu Rusia se vor derula, de azi inainte, dupa alte rigori-. Punand punctul pe -i-, -Flux- sublinia ca, -invitandu-l pe Voronin la Casa Alba, Bush i-a dat de inteles lui Putin ca Republica Moldova, in noua ei calitate de vecina a NATO, devine pentru SUA un spatiu de o cardinala importanta geostrategica. De astazi inainte, ne sugereaza seful administratiei americane, toate deciziile si faptele legate in mod direct sau indirect de viitorul acestui stat vor trebui sa aiba in mod obligatoriu avizul SUA, iar postura de principal garant al independentei si stabilitatii Republicii Moldova, unde s-a autoinstalat Rusia, nu mai este acceptata de catre colosul de peste Ocean-.
Intrevedere secreta
Ca este sau nu asa, este greu de spus, analistii impartasind o varietate de puncte de vedere privind scopul si continutul mesajului lui Bush catre Voronin. Interesant e ca tot -Flux- anunta ca, in ajunul plecarii spre Washington, seful statului moldovean a dat o fuga la Moscova. -Acasa s-a spus ca Voronin s-a retras la resedinta lui de la Condrita. Dar nu, el s-a grabit sa-l vada pe Putin, undeva in afara Moscova. Se pare ca discutiile s-au invartit in jurul unui subiect fierbinte al ordinii de zi – situatia din Transnistria-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















