Spitalele și cabinetele medicale sunt obligate să aibă traducători din toate limbile, pe timpul programului

Multe legi românești sunt neclare sau idioate dar legea drepturilor pacientului e de departe una dintre cele mai inepte. Conform acesteia, orice furnizor de servicii de sănătate adică spital sau cabinet medical trebuie să poată comunica informațiile medicale oricărui pacient, în limba maternă a acestuia sau într-o limbă pe care acesta o cunoaște. În contextul în care peste 6000 de refugiați vor fi răspândiți pe teritoriul țării și aceștia vor beneficia de asigurări medicale orice furnizor va trebui să aibă pe timpul programului translatori care să traducă pentru afgani, cu toate dialectele lor, sirieni, somalezi etc. Bineînțeles că atunci când s-a votat legea nu erau în plan refugiații dar niciun parlamentar nu s-a gândit să modifice acum ceva. Așa că, Legea nr. 46/2003 definește la
Art. 1 pacientul ca fiind „persoana sanatoasa sau bolnava care utilizeaza serviciile de sanatate”, la
Art. 6 se prevede că „Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic” iar la
Art. 8 că „informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna ori in limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare”.

UDMR a deschis această cutie a Pandorei când în urmă cu o lună a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că unei fete de 17 ani și mamei sale, amândouă românce de etnie maghiară dar care nu vorbeau românește nu li s-au respectat drepturile la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca, de a li se vorbi în limba maternă, singura pe care o cunoșteau. Astăzi, Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a  amendat medicul de gardă cu 1000 de lei pentru discriminare, pentru că acesta, la sosirea fetei accidentate la un picior s-a mirat că fata nu vorbește deloc românește, cu motivația că „incalcarea dreptului pacientei minore si a apartinatorilor acesteia de a fi informati asupra starii de sanatate si a situatiei medicale, intr-un limbaj respectuos si in limba materna sau intr-o limba cunoscuta, constituie fapta de discriminare conform art. 2 alin. (3), art. 2 alin. (4) si art. 10 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. (a se vedea si art. 6 si 8 din Legea nr. 46/2003)”.

Totodată CNCD a decis că „se aplica sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 2000 de lei partii reclamate, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca, pentru neimplementarea obligatiilor prevazute la art. 6 si 8 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Se solicita unitatii medicale sa implementeze in cultura organizationala obligatiile legale in cauza.”

Așadar unde-i lege, nu-i tocmeală! Spitalele și cabinetele medicale trebuie să-și facă o listă cu toate limbile pe care ar putea să le vorbească un pacient și să se asigure că au oricând câte un translator disponibil, zi și noapte, precum și banii să-l plătească. Doar cât poate să coste, un milion, două de EURO lunar per spital? Să dea afară medicii și asistentele și să plătească translatorii că legea trebuie implementată. Oare ar trebui organizată și o licitație pentru translatori sau merge și cu încredințare directă?

foto: macleans.ca