Presedintele Ahmet Necdet Sezer a respins o serie de amendamente constitutionale care i-ar fi permis liderului partidului la putere in Turcia, Recep Tayyip Erdogan, sa fie ales in parlament si sa devina premier, au informat, joi, serviciile presedintiei turce, citate de AFP.
Seful statului a expediat deputatilor modificarile propuse, pentru noi dezbateri, afirmand ca acestea au fost elaborate din motive -subiective, concrete si personale-. Adoptat cu un numar foarte mare de voturi, pachetul de amendamente i-ar fi permis lui Erdogan, liderul Partidului Dreptatii si Dezvoltarii (AKP), sa participe la alegerile legislative partiale din provincia Siirt (sud-est) si sa devina membru al parlamentului in luna februarie sau martie 2003. Din cei 461 de deputati care au participat la vot, 440 s-au exprimat in favoarea amendamentelor, iar 18 impotriva.
In momentul de fata, Erdogan nu poate participa la scrutin din cauza unei condamnari mai vechi. In locul lui, functia de prim-ministru a fost incredintata adjunctului lui pe linie de partid, Abdulah Gul. Imediat dupa victoria categorica repurtata de AKP in alegerile parlamentare de la inceputul lunii noiembrie, presedintele Sezer a declarat ca este putin probabil sa aprobe amendarea Constitutiei pentru a satisface orgoliile unui singur om. Iar acum el s-a tinut de cuvant. Erdogan a fost condamnat pentru incitare la ura religioasa. Declaratiile pentru care el a fost astfel pedepsit au fost facute in 1999. Neputand intra in posesia unui mandat de deputat, Erdogan nu poate fi numit nici prim-ministru. Acesta a fost si motivul pentru care deputatii din partea formatiunii lui politice au hotarat sa corecteze articolul Legii fundamentale, care punea bete in roate planurilor lui Erdogan. Ei s-au grabit sa rezolve situatia pentru a-i netezi liderului AKP calea spre alegerile partiale din provincia Siirt.
In aceste conditii, parlamentului nu-i ramane altceva de facut decat sa angajeze noi dezbateri pe marginea proiectului de lege. Daca noul text va fi aprobat fara modificari, seful statului ar putea opta in favoarea convocarii unui referendum pe aceasta problema. Cu alte cuvinte, Erdogan mai are inca o sansa de a-si vedea visul implinit. Considerat cel mai popular politician al Turciei, liderul AKP poate spera intr-un rezultat pozitiv al consultarii populare. Chiar si asa, va fi prea tarziu inregistrarea candidaturii sale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















