Premiile Academiei Române

Incursiune istorică

E o tradiție ca anul academic să se încheie cu ceremonia de înmânare a premiilor pe care prestigioasa instituție de știință și cultură le acordă celor care s-au distins prin valoarea cercetărilor și originalitatea

creațiilor dintr-un an. Pentru anul 2005, din cele 71 de premii purtând numele unor personalități de referință din istoria științei și culturii românești, din cele 14 secții ale Academiei Române, au fost acordate 60 de premii unor cercetători din țară și din străinătate.
Cum lista premiaților este afișată pe site-ul Academiei Române la adresa: www.academiaromana.ro, vă propunem o scurtă incursiune în istoria acestei forme de consacrare și de stimulare a cercetării științifice și creației cultural-artistice. Cum scrie acad. Dan Berindei în lucrarea "Istoria Academiei Române (1866-2006)": "Prin premiile sale, Academia Română a răsplătit munca oamenilor de știință și litere și prin acestea a contribuit la progresul cercetărilor și la încurajarea scriitorilor". Cercetând istoria Academiei putem spune că premiile au precedat înființarea acestei prestigioase instituții. În 1863, Al. I. Cuza a donat suma de 5.600 de galbeni din care 1.000 destinați unui premiu, "pentru cel mai bun uvragiu științific scris în limba română", și în același an se înființa premiul care îi purta numele. Această sumă, împreună cu fondul "Zappa", a constituit baza materială a Societății Literare Române, care în 1867 decide constituirea "premiilor fondatorilor", care urmau să fie acordate pentru "un tratat rațional de ortografie românească, pentru cea mai aleasă traducere a Germaniei lui Tacitus și pentru cea mai completă descriere geografică a țărilor românești". În anul următor, premiul era acordat lui Timotei Cipariu pentru manuscrisul lucrării "Gramatica limbii române. Partea analitică".
De-a lungul anilor, numărul premiilor a crescut datorită unor donații, între care aceea a Generalului Constantin-Herescu Năsturel, din 1873, destinată pentru două categorii de lucrări. Prima, de 5.000 lei, pentru cea mai bună lucrare propusă de Societatea Academică Română în istorie, arheologie, geografie, științe morale și politice, economie socială, fizică; a doua, destinată lucrărilor de literatură națională, istorie, religie, filosofie și artă, apărute în cursul anului respectiv. Trei ani, premiul a fost de 4.000 lei, urmând ca în cel de-al patrulea să fie decernat "Marele premiu Năsturel-Herescu", de 12.000 lei în literatură. Pentru acest generos act, Constantin-Herescu Năsturel a fost numit membru donator. Între cei distinși au fost Al. Odobescu, Vasile Alecsandri, G. Sion, Gregoriu Ștefănescu, Al. Vlahuță, George Coșbuc, I. Sârbu, George Murnu ș.a.
În 1879, când, printr-un decret semnat de regele Carol I, Societatea Academică Română a devenit Academia Română, s-a stabilit ca din bugetul statului să fie acordată  suma de 30.000 lei pentru instituirea a două premii, unul literar și altul științific – "Gh. Lazăr" și "Heliade Rădulescu" – fiecare în valoare de cel puțin 5.000 lei. Între laureații premiului "Heliade Rădulescu" amintim pe B. P. Hașdeu, A.D. Xenopol, Simion Florea Marian, Barbu Ștefănescu Delavrancea. De premiul "Gh. Lazăr" au beneficiat între alții Dimitrie Brândză, P.S. Aurelian, Constantin. I. Istrati, Emanuel Bacaloglu.
Mai puțin cunoscut este faptul că în 1945 Dimitrie Gusti anunța intenția industriașului Nicolae Malaxa de a oferi Academiei Române "un nimb de reputație mondială", donând "un fond similar cu fondul Premiului Nobel" din care să se acordate "trei premii mondiale, unul pentru științele matematice, unul pentru tehnică și unul pentru științele sociale, morale și politice". Evenimentele istorice care au urmat au împiedicat înfăptuirea unui asemenea proiect.
După 23 august 1944 a început o "criză" a premiilor despre care au vorbit Andrei Rădulescu și apoi Dimitrie Gusti, care arăta că au fost decernate doar 42 de premii din totalul celor 105. Când în anul următor situația s-a repetat, Emil Racoviță considera că valoarea prea mică se datora numărului mare de premii. În consecință, s-a decis mărirea premiilor și suspendarea temporară a unora dintre ele. Situația s-a agravat în 1948 când cu greu doar 20 de lucrări din cele 50 prezentate au fost premiate. Andrei Rădulescu comenta: "Tot s-au menținut de Academie câteva premii, tot s-au prezentat câteva lucrări. Mici sunt mai toate premiile, dar cinstea academică rămâne mare, încurajează și dă avânt".
În anul 1848, prin decretul prezidențial nr. 76, Academia Română devenea Academia Republicii Populare Române având ca principal obiectiv "promovarea științei și culturii în toate domeniile, în vederea ridicării nivelului material și cultural al poporului". De atunci, cum apreciază acad. Dan Berindei, Academia a devenit "prizonieră, ca și întreaga țară, a ocupanților, dar și a ideologiei cuceritorului". În 1949, prin decret prezidențial, se instituiau 15 premii anuale în valoare de 200.000 lei fiecare – Gh. Lazăr, N. Teclu, Emil Racoviță, Gheorghe Doja (pentru științele agricole), Aurel Vlaicu, Nicolae Bălcescu, G. Coșbuc, Ion Creangă, I.L. Caragiale, C. D. Gehrea, Al Sahia (pentru publicistică) și Ciprian Porumbescu. În 1965, o altă schimbare, Academia Republicii Socialiste România și, până în 1989, instituția a devenit "un simbol al încătușării la care era supusă țara". Nici premiile nu puteau face excepție și din 1986 s-a sistat acordarea lor.
În 1990, la puțin timp după revenirea la titulatura de Academia Română, s-a discutat problema reinstituirii premiilor care au și fost acordate pentru anii 1986 și 1987, într-un proces de revenire la stabilitate. De atunci, "premiile au fost distribuite în fiecare an cu un maximum de exigență și din această cauză unele premii nu au fost acordate. De asemenea, premiile au fost atribuite și unor specialiști străini pentru lucrări având tangență cu România".
Încheind simbolic anul, ceremonia de înmânare a premiilor este o sărbătoare a științei și culturii românești, o binevenită răsplată a celor care s-au distins în cercetarea științifică și creația artistică, o formă de întreținere a unei atmosfere prielnice competiției și excelenței.