
Piața de IT va ajunge anul acesta la 1,37 miliarde de euro, creștere datorată cererii foarte mari pentru calculatoare personale(PC), cea mai mare creștere fiind înregistrată la notebook-uri.
Potrivit estimărilor companiei de cercetare IDC, deși vânzările de notebook-uri vor reprezenta circa o treime din unitățile de desktop vândute, vor înregistra totuși o rată de creștere dublă față de cea a desktop-urilor.
Rata de creștere a valorii pieței de PC-uri, exprimată în euro, va fi de aproximativ 10%, cu toate că există o creștere semnificativă a cererii pentru unități notebook, reprezentând efectul maturizării treptate a pieței și a scăderii prețurilor la computerele personale. Potrivit IDC, un factor marcant al acestui an va fi competiția acerbă, iar companiile naționale, internaționale și multinaționale vor concura pentru cote cât mai mari din investițiile locale, străine și fondurile structurale europene destinate serviciilor IT.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















