Desi Emil Cioran s-a dezis de -Schimbarea la fata a Romaniei-, considerand-o o lucrare juvenila, imatura, cel putin un element al acestei scrieri -ne urmareste inca-. Este vorba despre titlu. De peste 50 de ani, generatii dupa generatii de romani (isi) doresc o schimbare la fata a societatii. S-a vorbit, inca din primele zile ale Revolutiei, despre procesul comunismului. Proclamatia de la Timisoara ar fi dorit, la modul ideal, instituirea unui moment zero al istoriei Romaniei: un moment de la care toti cetatenii sa porneasca pe un drum nou, si intr-o istorie noua, avand aceeasi sansa si avand la dispozitie numai aptitudinile personale – O coala alba de hartie pe care sa incepem sa scriem o istorie noua, in care diferentierea sociala sa se faca pe drept, pe calitati, pe competente. Acest ideal semana, insa, in mod straniu, cu idealul comunist. In plus, lumea se misca vertiginos si nimeni nu avea rabdare sa se alinieze la o linie de start.
A aparut apoi ideea unei institutii specializate (la fel ca in alte tari foste comuniste) care sa isi asume un rol – social – de duhovnic civil. A existat si un om, Constantin Ticu Dumitrescu, care a pornit o cruciada personala pentru aceasta idee. Pana la urma, legea a aparut, cu multe amendamente, dar initiatorul ei nu a mai recunoscut-o. CNSAS a inceput sa functioneze si a generat, periodic, discutii aprinse in spatiul politic si in mass-media. Incercand sa pornim la o analiza a recentelor dezbateri asupra CNSAS, am constatat ca si in interiorul MULTIMEDIA POLITICAL COMMUNICATION exista doua atitudini, daca nu contradictorii, oricum diferite, in ceea ce priveste rolul acestei institutii.
Realizand ca aceasta situatie exista, in fond, virtual, in constiinta ficarui membru al societatii romanesti, am preferat sa punem pe hartie cele doua atitudini, asa cum au fost ele exprimate. Prin aceasta, materialul de astazi isi recunoaste limita de a nu fi consensual sau concluziv, dar isi doreste meritul de a deplasa discutia din sfera marunta a exemplelor si contraexemplelor spre nivelul, credem noi, mai profund al constiintei fiecaruia.
Orice dezbatere morala are rost, daca ea conduce la o dezbatere interioara. O institutie exterioara si, din pacate, umana nu va fi niciodata in stare sa suplineasca propriul examen de constiinta.
Cetatenii de ieri si de azi, personalitati publice sau anonimi, ar trebui sa mediteze asupra urmatoarei parafraze: -Sunt roman si nimic din ceea ce este romanesc nu imi este strain-.
Dezacord moral, conflict si imagine
Deconspirarea dosarelor de informatori ale fostei Securitati este o problema care a suscitat controverse puternice, inflamand mass-media din Romania. Atat sustinatorii, cat si adversarii publicarii dosarelor au prezentat argumente care par a fi la fel de credibile din punct de vedere al unei judecati morale.
Pozitia sustinatorilor deconspirarii:
Sustinatorii ideii deconspirarii persoanelor care au facut politie politica isi argumenteza pozitia prin necesitatea de a se evita diluarea dreptatii ca valoare in sine. Pentru acestia este imoral ca fostii colaboratori ai Securitati, care au activat pentru consolidarea unui regim bazat pe teroare, sa ocupe pozitii de conducere in cadrul unui regim democratic bazat pe valorile libertatii. Se considera ca publicul are dreptul sa stie daca actualii sai reprezentanti in functiile publice au indeplinit activitati care au afectat viata semenilor.
Pozitia adversarilor deconspirarii:
Adversarii ideii deconspirarii au o viziune care face apel la efectele Legii lustratiei. In principiu, este vorba de o morala utilitarista prin care se considera ca publicarea dosarelor face mai mult rau societatii, decat nepublicarea lor. De asemenea, adversarii activitatii CNSAS combat argumentul dreptatii invocat de sustinatorii deconspirarii prin aceea ca efectele activitatii CNSAS pot fi nedreptatea si discriminarea prin publicarea unor dosare fabricate (care nu contin date reale) sau ca urmare a faptului ca numeroase dosare au fost intre timp distruse (si, deci, securistii sunt -curati- din punct de vedere formal).
Evident, argumentele celor doua parti sunt mult mai variate, dar putem constata, din structurile argumentative prezentate, ca exista un puternic dezacord moral. Ambele pozitii se sprijina pe fundamente etice recunoscute in orice tratat de morala. Disputa nu pare a-si gasi o rezolvare general acceptabila, ceea ce ne pune, aparent, intr-o situatie fara iesire in care fiecare dintre parti are dreptate. Un mare filozof contemporan, Alasdair Macintyre, sublinia ca cea mai izbitoare trasatura a discursului moral contemporan este ca, in mare parte, e folosit pentru a exprima dezacorduri, iar cea mai izbitoare trasatura a disputelor prin care se exprima aceste dezacorduri este caracterul lor interminabil. Deconspirarea fostilor informatori face parte din categoria situatiilor problematice care determina discordante accentuate la nivelul opiniei. Doar astfel se poate explica vizibilitatea acestei teme in mass-media.
Pentru a iesi din impas, va trebui sa depasim zona judecatilor morale, care sunt in cele din urma expresii ale sentimentelor si atitudinilor dominante intr-un grup social (si, ca atare, nu sunt nici adevarate, nici false) si sa obiectivam analiza prin concentrarea atentiei asupra judecatilor factuale. Adica sa utilizam criterii rationale cu ajutorul carora sa putem exprima o opinie incontestabila asupra utilitatii existentei CNSAS.
Demonstratia rationala
Premisa 1: Persoanele care au desfasurat activitati de politie politica au dovedit o morala incompatibila cu valorile increderii si respectului pentru persoana umana, incalcand flagrant drepturile omului.
Premisa 2: Intr-o societate democratica, liderii politici pot ocupa pozitii publice doar in conditiile in care se raporteaza la principiile drepturilor omului si respectului fata de persoana umana (valori endogene ale sistemului).
Concluzie: Persoanele care au efectuat activitati de politie politica nu pot ocupa pozitii publice.
Prima consecinta logica care se desprinde este faptul ca, pentru a putea fi impiedicate sa ocupe functii publice, persoanele care au efectuat politie politica trebuie sa fie identificate, iar pentru aceasta este necesar un cadru care sa reglemeteze deconspirarea fostilor colaboratori ai Securitatii. Posibilele discriminari si nedreptati sunt doar efecte secundare care nu invalideaza concluzia.
Judecata rationala este folosita exclusiv pentru lamurirea disputei. Din punct de vedere al imaginii, ceea ce conteaza este intensitatea dezacordului moral dintre cele doua parti. Desi pare surprinzator, morala are o puternica legatura cu imaginea prin faptul ca dezacordul moral determina polarizarea, manifestata simbolic prin instituirea conflictului. Dupa cum spuneam intr-o analiza precedenta, in Romania, spectacolul politic are o particularitate: nu mai poate exista fara o practica a conflictului. Cu alte cuvinte, dezacordul moral este cauza si pretextul unui spectacol politic in care aproape nu mai conteaza daca activitatea CNSAS este un lucru bun sau rau; prioritar a devenit spectacolul prin care doua parti se confrunta pentru a-si mari vizibilitatea si a obtine credit de imagine.
Iluzia vanatorii de dreptate
Greseala cea mai frecventa a partidelor politice de la noi a fost discursul politic nerealist, total divergent in raport cu dorintele si asteptarile electoratului. Atitudinea nerealista a partidelor politice din Romania va fi dovedita cu ocazia alegerilor generale din 1992. Lupta apostolica a Conventiei Democrate impotriva comunismului va continua si cu ocazia acestei campanii electorale, cand deja oamenii nu mai rezonau la acest subiect. Orientarea de tip comunist a unor lideri FSN ar fi putut determina o reactie energica imediat dupa Revolutie, dar la aproape trei ani de la acele evenimente nu mai era cazul. Romaniii, in majoritate, nu s-au considerat comunisti cu adevarat. S-au considerat (si se considera inca) mai degraba victime ale fatalitatii istorice, fiecare supravietuind cum a putut si cum a crezut de cuviinta acestei fatalitati. Prin urmare, atitudinea anticomunista (ca mijloc de atingere a unei dreptati iluzorii) era vazuta ca o ridicare a unora impotriva altora; o atitudine surprinzatoare si greu de acceptat. Prin acest rationament se poate explica reactia negativa a opiniei publice fata de adoptarea Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, care echivala cu o Lege a lustratiei.
Incercarile de a introduce in dezbaterea publica subiectul colaborarii cu Securitatea si controlul dosarelor au fost, mult timp, o actiune nerealista si aparent fara fundament real. Momentul infiintarii CNSAS a fost tardiv si actiunea sa pare acum inutila. Scopul esential al unei asemenea actiuni ar trebui sa fie o depasire definitiva a unei perioade istorice si, pe cale de consecinta, un anumit fel de conciliere.
Nu intentionam aici sa criticam activitatea CNSAS. Menirea sa initiala a fost onesta si usor de acceptat. Trebuie sa observam insa cateva elemente, care se pot constitui in argumente impotriva functionarii acestei institutii.
Intr-un sondaj Metro Media, publicat la finalul anului 2000, la intrebarea -Care este perioada in care familia dvs. a trait cel mai bine?-, 56% dintre romani declarau ca traiau mai bine inainte de 1990. In conditiile in care mai multe sondaje ne arata ca romanii cred, in mod majoritar, ca ideea comunista a fost buna, dar a fost gresit aplicata, credem ca nu mai are rost sa insistam a demonstra desuetudinea discursului anticomunist.
Principalele probleme ale romanilor au fost, dupa revolutie, fundamental de natura economica: ele se refereau la scaderea nivelului de trai, la nestapanirea inflatiei, la diversele esecuri ale Guvernului, la cresterea somajului. Iar puterea, in toate formele ei, a fost considerata de cetateni vinovata de existenta si de nerezolvarea acestor probleme.
Din punct de vedere deontologic, e greu de crezut ca pentru niste oameni, din ce in ce mai nostalgici, actiunea mai pare corecta si necesara. Mai ales in conditiile in care rezultatele actiunii CNSAS nu se vad in plan real. Reconcilierea de care vorbeam nu exista, ci dimpotriva, imaginea clara este aceea ca oamenii sunt din nou invrajbiti unii impotriva alora, de data aceasta in numele unor valori si a unei dreptati la fel de putin realiste ca si idealul comunist.
Mai mult, utilitarist vorbind, sunt foarte multe argumente impotriva acestei -vanatori de vrajitoare-. Actiunea CNSAS este, in mod evident, o imensa pierdere de bani si de timp. Si asta pentru ca institutiile statului au facut tot ce au putut pentru ca aplicarea acestei legi imperfecte sa se faca stramb. Prin urmare, acoperirea legislativa nu este facuta intr-un mod care sa elimine orice indoiala asupra rezultatelor obtinute de CNSAS.
Modul in care actioneaza institutia – de tip -inchizitie- – genereaza frustrari, in special datorita imperfectiunilor de care am vorbit. Efectele CNSAS ii ating, in ultima vreme, mai degraba pe cei care au colaborat cu Securitatea decat pe cei care au facut parte din ea. De aici se poate ajunge la situatii dramatice, in care fosti securisti (care nu au fost blamati de CNSAS) se erijeaza in instante morale si cer demisia celor care au colaborat cu Securitatea. Imaginati-va o situatie (care altadata parea rizibila) in care securistii din PRM se autoproclama modele de moralitate (ei nu si-au ascuns trecutul, chiar se mandresc cu el!).
Pe de alta parte, datele facute publice nu au un efect direct, in sensul ca nu au existat demisii majore din randul celor -denuntati-. Dezbaterea generata in ultima vreme pare a crea o noua falie in societate (in care pare ca dreptatea este rastalmacita). Iar aceasta nu are nici o legatura cu agenda publica.
In opinia noastra, activitatea CNSAS nu este decat o forma fara fond, care incearca sa ne bage pe gat o dreptate ciudata si stramba, imperfecta si inutila. Si atunci, cui foloseste oare aceasta dreptate?
Povara responsabilitatii
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii este un Minister al Adevarului.
Aici se lapideaza lasii si se emit certificate de puritate morala.
Activitatea sa este supusa normelor pe care si le da el insusi.
Sentintele pe care le pronunta sunt definitive.
Infailibilitatea sa este indubitabila, iar scopul sau este fericirea cetatenilor.
Am preferat, paradoxal, sa pornim in stil orwellian argumentatia noastra in favoarea CNSAS pentru a face evident, de la inceput, ce inseamna confruntarea cu adevarat a unui trecut totalitar: ea poarta cu sine tentatia totalitarismului.
CNSAS este exemplul tipic de institutie care ilustreaza adoptarea unui concept occidental in Romania: dreptul individului de a afla tot ceea ce are legatura cu existenta sa si il poate influenta. Conceptia conform careia un individ are dreptul sa stie tot ceea ce l-a afectat, il afecteaza sau il va afecta exprima de fapt tendinta occidentala veche de secole de a elibera individul de sub tutela unei autoritati care este menita sa-l serveasca, nu sa-l dirijeze, necum sa-l oprime.
Din aceasta perspectiva, existenta si activitatea CNSAS reprezinta o veritabila declaratie de adeziune a societatii romanesti la principiile care guverneaza societatile democratice contemporane. Ea transmite mesajul ca societatea romaneasca incearca sa integreze valorile care stau la baza Europei moderne, valori care se circumscriu de fapt unei singure idei: libertatea individuala.
O comparatie se impune: organismele similare din tarile care au trecut, ca si Romania, prin experienta comunista au activat sub alte auspicii, in alta perioada si cu alta organizare. Putem concede ca experienta romaneasca are valoare practica mult mai redusa decat experientele germana sau ceha, pentru ca ea nu mai are cum sa indeplineasca rolul de a filtra elitele politice. Efectul ei practic este aproape nul in aceasta perioada istorica. Ramane asadar valoarea ei simbolica: reprezentand o confruntare cu trecutul totalitar, activitatea CNSAS poarta cu sine un act de justitie – chiar daca la nivel concret este vorba de o justitie imperfecta. Din aceasta perspectiva, putem considera activitatea CNSAS ca un capitol – chiar daca scris -cu mana stanga- – intr-un proces al comunismului a la roumaine. Este vorba insa de un proces desfasurat in conditii neprielnice: un establishment care nu are deloc interesul sa sape la propria temelie o opinie publica apatica pentru care adevarul si confruntarea cu trecutul nu sunt o prioritate si, in general, o societate care nu a avut de-a lungul istoriei apetenta pentru exercitiul marturisirii publice a pacatului/culpei.
Problema trebuie privita din perspectiva a ceea ce este fundamental. Iar faptul fundamental si cuvantul-cheie in spinoasa problema pe care CNSAS o gestioneaza nu este adevarul, ci eliberarea. De altfel, din perspectiva crestina, relatia intre cele doua este evidenta (-Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi- – Evanghelia dupa Ioan).
De aceea, credem ca una dintre functiile importante ale CNSAS este cea de exorcizare. Delatiunea organizata la scara mare este in mod sigur un act demonic. Exorcizarea, ca act care se petrece intr-un corp viu (cum este si corpul social), inseamna tribulatii, durere, cuvinte de-a valma, acuzatii, traume. Raul nu poate parasi insa organismul in care s-a instapanit fara a genera tipuri de reactii ca cele mentionate mai sus; iar CNSAS trebuie sa faca fata acestor reactii dure.
Un alt fapt important: membrii CNSAS, departe de a fi mistagogi, sunt totusi niste initiati. Relatia lor speciala cu o perioada obscura si absurda, -secretele- cu care intra in contact, actul de a atribui vinovatii si a pronunta sentinte reflecta puterea cu care sunt investiti, putere mai curand sacerdotala decat politica. De aici rezulta a doua functie importanta pe care o atribuim CNSAS: cea de eliberare psihologica. Si daca activitatea CNSAS starneste furtuni si dezbateri, inseamna ca institutia si-a atins (cel putin pe jumatate) scopul – acela de a provoca o confruntare a societatii cu sine insasi, cu spaimele si lasitatile ei. Iar calea regala pentru a invinge spaimele si demonii este atitudinea de infruntare, exercitiul de minima introspectie avand rol tamaduitor si eliberator.
Virtutea de securist
In plan politic, orice actiune care nu are o finalitate practica este o actiune de imagine (inversa nu este valabila). La fel stau lucrurile si in privinta activitatii CNSAS. Demascarea fostilor informatori nu are (cel putin pana acum) nici o finalitate juridica. Nici unul dintre demascati nu este constrans de lege sa renunte la cariera sa politica. Singurul care ii poate sanctiona este alegatorul, iar acesta are un singur instrument: votul. Prin urmare, tot demersul CNSAS se reduce la o chestiune electorala, fapt care confirma ipoteza enuntata mai sus – miza se disputa doar la nivel de imagine.
Neexistand un deznodamant juridic, -judecata- fostilor informatori ramane o problema de morala, iar moralistii au sperat ca impricinatii vor fi tinta oprobriului public, urmand ca astfel sa fie exclusi din randul clasei politice. In mod curios, in prezent, acest deziderat al deconspirarii a fost pus intre paranteze. Asistam la tot felul de dezvaluiri, uneori avem chiar si surprize. Cenusa pe care si-au pus-o in cap anumiti informatori din randul preotimii sau intelectualitatii par a indica un succes al amintitei institutii. Se pierde insa din vedere un lucru important: trecutul are semnificatie numai in lumina prezentului. Or, prezentul de azi este cu totul diferit decat cel din primele momente de dupa Revolutie. Intre timp, neconfirmarea marilor asteptari ale opiniei publice privind inlaturarea din viata publica a fostilor securisti le-a creat acestora o aura de invincibilitate. In loc de a fi fost exclusi, securistii au fost asociati la inceput cu marile afaceri postdecembriste, care au fost puse pe seama unei inginerii financiare a fostei Securitati. Asupra multor mari oameni de afaceri de azi planeaza inca banuiala de fosti securisti. Treptat, asocierile s-au extins si asupra sferei politice. In opinia publica, forta multor partide se bazeaza pe anumiti membri care au avut legaturi cu fosta Securitate si care, deci, au capacitatea de a influenta dedesubtul lucrurilor. PRM este cel mai elocvent exemplu, dar nu singurul. De aici si perceptia ca fiecare partid isi are securistii sai, iar cine nu-i are sa si-i cumpere. Securistii sau informatorii de ieri sunt oamenii cu relatii de azi.
Prin urmare, demersul CNSAS are in prezent un efect pervers. In loc de a purifica moral clasa politica, demascarea fostilor informatori nu face decat sa potenteze imaginea acestora. A fi fost securist nu mai este azi un lucru reprobabil, ci, dimpotriva, impune respectul si uneori chiar invidia celor din jur. Dupa 11 ani in care fostii securisti au reusit sa se mentina sau chiar sa se dezvolte in noua realitate, termenul de informator este echivalat in perceptia publica cu conceptele de putere, relatii si influenta. In cercuri mai mult sau mai putin restranse, multi dintre fostii informatori s-au deconspirat deja singuri, simtind ca astfel se impun pe o pozitie superioara fata de cei din jur. Ba mai mult, exista si persoane care n-au apucat sau nu au reusit sa fie informatori, dar care incearca acum sa-si atribuie aceasta calitate.
De aceea, in cele mai multe cazuri, rezultatele prezentate de CNSAS nu fac decat sa ii confirme public pe cei care au avut abilitatea de a-si pastra pozitiile timp de 11 ani de la schimbarea de regim. In loc sa ii condamne, CNSAS le acorda atestatul de veritabili oameni cu relatii. Situatia capata chiar accente ridicole, daca ne gandim ca adevaratele -victime- ale deconspirarii fac parte chiar din randurile moralistilor care au sustinut principiul etic al acestui demers. Inversunatele dezbateri publice care au urmat dupa dezvaluirile CNSAS au vizat doar acele persoane care faceau parte din randul preotimii sau din intelectualitatea de inalta tinuta. Adica numai acele persoane a caror imagine avea o puternica incarcatura morala. Astfel, a fost compromis si ceea ce mai ramasese necompromis in societatea romaneasca. Moralistii si-au stigmatizat propria lor categorie. De acum incolo, pentru ei va exista mereu suspiciunea ca au facut sau ca pot face lucruri detestabile. Pentru ceilalti, adica pentru cea mai mare parte, calitatea de informator nu mai este demult o rusine. Dimpotriva, ea este o virtute.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
