TRANSMISIE. Guvernul din Kenya a decis să plătească drepturile de televizare pentru transmiterea în direct a partidelor de la Cupa Africii pe Națiuni, a anunțat ministrul Informațiilor din Kenya, Samuel Porgisio.
ACHIZIȚIE. Președintele clubului Poli Iași, Sorin Boca, a declarat ieri că gruparea pe care o conduce l-a transferat pe jucătorul Bogdan Straton, de la FC Botoșani, în schimbul sumei de 80.000 de euro.
DEBUT. Dublul campion mondial de Formula 1, Fernando Alonso, a condus pentru prima dată noul monopost Renault, R28, pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.
RATARE. Jucătoarea de tenis Liana-Gabriela Ungur a ratat calificarea în turul doi al turneului challenger de la Waikoloa (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.
NEGARE. Atacantul senegalez Gueye Mansour s-a întâlnit la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" cu președintele executiv al "alb-roșiilor", Cristian Borcea, dar susține că nu a semnat încă pentru campioana României.
ACORD. Atacantul Claudiu Răducanu va semna un contract valabil până la finalul sezonului cu gruparea Universitatea Cluj, ocupanta ultimului loc, 18, în clasamentul Ligii I.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















