
Curtea de Apel Brașov a dat o decizie definitivă și executorie care anulează un ordin al ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu, conform căruia era scos la concurs postul de director al Spitalului Clinic de Urgență Brașov. Instanța a stabilit că actuala conducere a spitalului brașovean este nelegală și că fostul director general, dr. Dan Grigorescu, cel care a atacat în instanță decizia ministrului sănătății, trebuie reinstalat în funcție, deoarece mandatul său expiră în luna mai a acestui an. Mai mult, prin aceeași sentință, Ministerul Sănătății a fost obligat să-i plătească doctorului Grigorescu "despăgubiri civile reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate, stabilite prin contractul de administrare valabil și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în calitatea sa de salariat cu funcție de conducere", drepturi ce se vor calcula pentru perioada iunie 2006- decembrie 2007.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















