Home Bref Estimări

Estimări

DISTRIBUIŢI

Prima ședință a CSAT pe acest an a avut loc în prezența dlui Geoană, introdus prin ordonanță de urgență pe ordinea de zi în chip de vicepreședinte, respectiv ochiul PSD pe lângă timpanul dlui Băsescu. Dacă apuca să-și depună jurământul în timp util, la CSAT ar fi participat și dl Dragnea ca proaspăt ministru de interne și vechi latifundiar, a cărui avere sporește substanțial renumele Cabinetului Boc de "cel mai bogat guvern" pentru cel mai sărac buget. Coordonatele Bugetului sunt pe cât de modeste pe atât de nesigure: la București el are o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 2%, iar la Bruxelles are o creștere de 1,7% și un deficit de 7,5%. Adevărul e că toată lumea dă în bobi cu privire la dimensiunile crizei: deși și-a făcut simțită prezența de câteva luni, criza e imposibil de fotografiat și are acel aer amenințător dar ascuns pe care-l are Al Qaeda. Nu știm cât de mare e criza așa cum nu știm cât de întinsă e Al Qaeda: știm doar că lovește. Să sperăm că nu vom depăși estimările sumbre de la Bruxelles – pentru că pe cele de la București le-am depășit deja iar măsurile de austeritate (plafonarea salariilor directorilor din ministere și ordonanța anticumul pensie plus salariu bugetar) au fost torpilate din start. Până și dl Tăriceanu le-a declarat "populiste". Cei care au sărit să deplângă dispariția "profesioniștilor" din posturile de directori unde "la valoarea lor inestimabilă" n-ar mai lucra pentru numai 48 de milioane au putut admira în presă recordul de cheltuieli stabilit de un director din Ministerul Transporturilor într-un singur weekend de shopping în SUA: 72.000 de euro. După isprava asta, în SUA respectivul director era înhățat imediat de Fisc. La noi, criticile astea sunt numite repede "populism". Adică e nobil să iei de la stat și pensie specială de sute de milioane, și salariu, și case naționalizate, și locuințe de la RAAPS, să obții și ștergeri de datorii – dar să ți se reproșeze așa ceva e de-a dreptul vulgar. Și populist. Ca să preîntâmpine astfel de atacuri din partea propriilor combatanți PD-L și PSD au cerut încetarea focului în coaliție – din respect pentru criza economică. Problema e că nimeni nu știe câte divizii are criza asta. Nici măcar serviciile secrete. Din acest motiv s-a trecut la stocarea tuturor convorbirilor telefonice, e-mailuri și SMS-uri (pe timp de șase luni): pentru a afla la vară dacă teroriștii au vorbit între ei în ianuarie. Bine că i-am avertizat, ca să nu scape vreun indiciu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.