Home Părerea mea Lecția americană

Lecția americană

DISTRIBUIŢI

Americanii, spre deosebire de europeni, au patriotismul în sânge. Milioanele de americani prezenți la învestirea lui Obama, în ciuda vremii nefavorafile, arată că spiritul civic care a construit în doar 200 de ani cea mai puternică democrație din lume încă mai dăinuie pe câmpurile de lângă Capitoliu. Patriotismul nu este pentru americani o formă fără fond, cum este pentru noi, spre exemplu. Iar acest lucru l-am constatat cu ochii mei, la ei acasă. Trebuie să recunosc că am rămas profund impresionată când, înaintea unui spectacol de rodeo, în Texas, am văzut cum sute de oameni se ridică în picioare și cu mâna la inimă și emoție în glas cântă "Oh, say does that star-spangled banner yet wave! /O'er the land of the free? And the home of the brave?" Nu era nici 4 iulie, nici vreo altă sărbătoare națională, repet, era un simplu spectacol de rodeo. Am întrebat în stânga și-n dreapta și am aflat că așa se întâmplă întotdeauna, fără să-i oblige cineva să facă acest lucru, cum eram obișnuiți de comuniști când serveam patriotism în fiecare dimineață, obligați de tovarăși. Americanii au fost mult mai inteligenți la acest capitol. Ei și-au crescut copiii cu sentimentul mândriei de a fi cetățenii acestei țări. E o lecție ale cărei roade s-au văzut la ceremonia de ieri de la Washington, când milioane de oameni au stat ore întregi în frig doar pentru a-l asculta pe cel care le-a redat încrederea spunându-le de mii de ori: "Yes, we can!". E o lecție pentru toți cei care mai au o speranță și, cine știe, cândva, poate o să fim și noi mândri că suntem români…Yes, we can!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.