La initiativa unui grup de 67 de salariati, la Petrotub Roman s-a constituit un comitet de initiativa pentru infiintarea Programului Actiunii Salariatilor (PAS). Comitetul de initiativa incearca sa convinga cat mai multi salariati sa se inscrie in PAS. Acceptul ca membru este materializat printr-o cerere de inscriere. La sfarsitul saptamanii viitoare se vor centraliza aceste cereri, dupa care se vor stabili sumele cu care salariatii pot participa la cumpararea de actiuni. Dupa numarul de cereri si in functie de sumele depuse de salariati, comitetul de initiativa va demara negocierile cu Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) sau cu Societatea de Investitii Financiare (SIF), pentru cumpararea de actiuni. Salariatii Petrotub doresc cumpararea unui pachet cat mai consistent de actiuni, care le va spori castigurile prin acordarea de dividende. PAS va avea posibilitatea sa angajeze credite bancare, folosind ca garantie sumele cumulate de la salariati, astfel incat sa poata cumpara cat mai multe actiuni. In plus, prin aceasta procedura se obtine cointeresarea salariatilor care vor avea prin PAS reprezentanti in AGA.
-Scopul declarat este de a cumpara cat mai multe actiuni din pachetul majoritar al APAPS. In baza adeziunilor pe care salariatii le vor prezenta, prin care vor declara sumele cu care pot participa la aceasta actiune, se va constitui PAS. Adunarea Generala a PAS, care va fi reprezentantul salariatilor in aceasta actiune de cumparare de actiuni, va elabora statutul, cu toate elementele specifice si reglementarile legale. Suma care va fi constituita prin contributia salariatilor va putea permite cumpararea unui pachet de actiuni din proprietatea APAPS de catre imputernicitii PAS, care vor negocia cu actionarul majoritar. Speram ca aceasta actiune sa-i convinga pe salariati de importanta avantajelor pe care le au in postura de proprietari. Presupunem ca salariatii vor fi interesati. Ei au trait mult timp cu ideea ca sunt proprietari ai acestei societati, dar proprietar nu poti fi decat ca actionar. Efectele vor fi favorabile atat pentru viitorul actionar al pachetului majoritar de actiuni, cat si pentru salariati. Una este sa ai un actionar care nu are posibilitatea sa influenteze direct rezultatul muncii, asa cum il poate influenta salariatul, si alta este sa ai un salariat cu drept de actionar, care sa se preocupe de rezultatul economic al societatii, prin comportamentul individual-, a declarat Dorel Romano Barsan, director general al Petrotub Roman.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















