Datorita nevoii mari de finantare a datoriei publice interne, statul este nevoit sa plateasca in continuare dobanzi destul de mari bancilor care il imprumuta. Desi au scazut fata de inceputul anului, cand depaseau 50%, dobanzile anuale la titlurile de stat vandute institutiilor bancare se mentin totusi la un nivel ridicat, de peste 45% pentru certificatele cu maturitate de un an. Neacceptand sa imprumute statul mai ieftin de atat, bancile demonstreaza ca se asteapta la o inflatie mai mare de 35% in acest an. Nici statul insusi nu pare prea increzator in tinta anuala de 25% a inflatiei pe care si-a propus-o in 2001. Ultima emisiune de certificate de trezorerie, lansata saptamana aceasta pentru populatie, ofera o dobanda anuala de 39%, in conditiile in care titlurile au o maturitate de numai trei luni. Ceea ce inseamna o expectatie de inflatie apropiata de nivelul de 32%.
Pentru a finanta si refinanta datoria publica interna, statul a imprumutat marti, de la bancile comerciale romanesti, peste 1.200 miliarde de lei. Suma, reprezentand valoarea adjudecata la trei licitatii de certificate de trezorerie cu discount, se ridica la aproape o treime din valoarea totala a emisiunilor de titluri de stat programate in luna iunie. Pentru a obtine acesti bani, Ministerul Finantelor a trebuit sa plateasca insa dobanzi destul de piperate. Astfel, din cele 1.200 miliarde de lei, o treime a fost imprumutata pe termen de un an, cu o dobanda medie anuala de 45,21%. Au fost acceptate toate ofertele bancilor care au mers pana la un nivel al dobanzii de 45,49%. Pentru alte 400 miliarde de lei, imprumutate pe sase luni, statul a platit o dobanda medie de 42,62% pe an, fiind acceptate ofertele de pana la 42,98% pe an. In fine, ultima licitatie, pentru o emisiune de certificate pe termen de trei luni, in valoare de 400 miliarde de lei, s-a adjudecat la un nivel mediu ponderat al randamentului de 40,93%, dobanda maxima acceptata de Finante fiind de 41,24%.
Din cele 3.926 miliarde de lei pe care Ministerul Finantelor si-a propus sa le imprumute de la banci in iunie, pana in prezent au fost obtinute deja, la cinci licitatii de certificate de trezorerie cu discount, peste 2.200 miliarde de lei, bani imprumutati pe termene de trei luni, sase luni si un an. Pana la finele lunii, mai sunt programate inca patru licitatii la sediul Bancii Nationale, in valoare totala de aproape 1.726 miliarde de lei.
Pe piata interna, statul continua sa se imprumute pe toate fronturile. In afara banilor obtinuti de la banci, populatia a fost invitata, la inceputul acestei saptamani, sa cumpere certificate de trezorerie. Titlurile, care pot fi rascumparate dupa trei luni, beneficiaza de o dobanda anuala de 39%. Adica, mai mult decat orice dobanda oferita de banci pentru depozitele constituite de persoanele fizice chiar pe termene de un an, in conditiile in care riscul unor astfel de plasamente este practic zero. Scazand din aceasta dobanda cinci procente, plus inca o marja de 2%, rezulta ca statul se asteapta ca populatia sa cumpere certificate de trezorerie pornind de la premisa ca inflatia se va situa la circa 32% in acest an.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















