Prefectura Arad solicită conducerilor școlilor din județ să nu mai permită accesul elevilor la automatele de cafea instalate pe holurile acestor instituții, după ce autoritățile au făcut un control în unitățile de învățămånt și au constatat că elevii au acces la cafea.
Prefectul județului Arad, Călin Bibarț, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că mai multe instituții au făcut un control în școli, în ultimele zile, constatåndu-se că elevii au acces și consumă cafea de la automatele cu fise, transmite corespondentul Mediafax.
Verificările au fost făcute de o echipă formată din reprezentanți ai Prefecturii, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Poliției și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad.
„În zece unități de învățămånt în care există automate la care au acces elevii, comisia a cerut conducerilor unităților mutarea acestor aparate. Am transmis o adresă și către Inspectoratul școlar Județean, prin care am recomandat tuturor conducerilor unităților de învățămånt preuniversitar să interzică accesul elevilor la automatele pentru distribuția cafelei“, a spus Bibarț.
Pentru deficiențele constatate în gheretele comerciale din școli, autoritățile au aplicat și amenzi, însumånd 4.000 de lei, dar și șase avertismente.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















