
Trecut de la politică la o viață mondenă tot mai activă, fostul primar al Capitalei Viorel Lis își susține sus și tare potența, mai ceva ca cifrele pe care le lua în campania electorală. Viorel Lis a fost invitat de 1 Martie la deschiderea unui salon de frumusețe din centrul Bucureștiului, iar cel mai potrivit subiect de discuție pe care acesta l-a găsit a fost despre performanțele lui sexuale. Sexy-tăurașul Oanei Lis se consideră o persoană virilă, care ar putea să dea clasă în pat oricărui macho din showbiz. El susține că performanțele sale în materie de sex sunt la un nivel ridicat, probabil de durere, și că se simte în vigoare. Desigur, cånd ai 67 de ani și te străduiești să mulțumești o femeie cu peste 30 de ani mai tånără, ridicarea moralului și încrederea în propria potență sunt absolut necesare. Dacă nici el nu mai crede în virilitatea lui, atunci cine?
Campioni la declarații penibile în presă, Viorel și Oana Lis reușesc de fiecare dată să ne aducă zåmbetul pe buze. Cine nu se amuză de aparițiile jenante ale celebrului cuplu „Shrek și Fiona“?
Din categoria cu ce se mai laudă familia Lis, macho-ul familiei, Viorel, a declarat de 1 Martie, în dorința de a-i face un cadou verbal Oanei, că el dă lejer „patru numere“. La aproape 67 de ani, admirăm „mecanismul“ dumneavoastră, domnule fost primar, și vă rugăm să dați și altor „holtei“, cu neveste tinere, rețeta sau numărul de telefon de la medicul care vă tratează. „Nu contează vårsta ci felul în care te simți și te evaluezi. Eu mă simt tånăr și așa voi fi mereu“, a mai spus Lis. Desigur, de la a te simți tånăr și pånă la a putea jongla în pat ca unul este cale lungă, iar în cazul fostului primar, chiar imposibilă. Și pentru că ne gåndim cu toții la sănătatea dumneavoastră, dar și la a Oanei, vă rugăm să o lăsați mai ușor cu numerele.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















