Desi, teoretic, societata Clujana nu mai exista, mare parte din bucatile desprinse din ea nu au fost inca vandute. Mandatul consultantului de privatizare ales in cadrul Programului PSAL, firma britanica RES&Co., se apropie de final – primul termen expira la 30 iunie – si ultima licitatie pentru activele Clujana, fixata pentru 28 iunie, nu poate aduce prea mari schimbari, avand in vedere ca toate activele se afla la a doua sau chiar la a treia -strigare- si nimeni nu s-a aratat interesat de ele.
Societatea Clujana a fost inchisa operational total in luna iulie a anului 1999, din cauza situatiei financiare care nu a mai permis continuarea comenzilor, fiind apoi inclusa pe lista celor 64 de societati care urmeaza a fi privatizate/restructurate/lichidate prin Programul PSAL al Bancii Mondiale. In data de 15 martie 2000 s-a semnat, la Bucuresti, contractul cu agentul de privatizare care urma sa se ocupe de restructurarea societatii clujene: firma britanica de consultanta RES&Co. Aceasta a mai intermediat privatizarea unor societati din Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia, printre care si o fabrica de incaltaminte.
Datoriile acumulate de Clujana se ridicau, in momentul inchiderii totale, la aproximativ 170 miliarde de lei. In momentul inchiderii operationale, Clujana avea in stoc produse finite in valoare de aproximativ 60 miliarde de lei. Toti cei aproximativ 5.000 de angajati ai societatii au fost disponibilizati pana la data de 15 august 1999, in baza prevederilor Ordonantei 9/1997.
Imediat dupa selectarea ca agent de privatizare, reprezentantii RES&Co. anuntau ca au in vedere toate posibilele variante de solutii: privatizare, restructurare si lichidare. Daca nu va fi posibil sa se gaseasca investitori pentru Clujana ca intreg (si nu s-au gasit), se va merge pe varianta gruparii de centre specializate (incaltaminte, tabacarie etc.), fiecare cu cate un investitor.
Sa facem un scurt bilant cu ce s-a vandut pana acum, incepand cu licitatia din 9 octombrie 2000. Gradinitia si un depozit de materiale se vand cu cinci miliarde de lei. La licitatia din 24 noiembrie, se vand hala greifere, cu 3,4 miliarde de lei, si cantina, cu 1,28 miliarde de lei. In 20 decembrie, urmeaza vanzarea fabricii de incaltaminte – 13,46 miliarde de lei (cel mai mare pret obtinut pana in prezent din vanzarea unui activ Clujana) si cedarea sediului sau administrativ Arhivelor Statului – cladirea este estimata la aproximativ 10 miliarde de lei. In urma licitatiei din 6 martie 2001, se vand atelierul de confectii metalice, laboratorul de automatizari, atelierul de tamplarie, un magazin si atelierul de stantare – in total 7,2 miliarde de lei. In 7 martie, se vinde si parcul sportiv – 9,8 miliarde de lei. Urmeaza vanzarea, in 23 martie, a corpului de cladire stanta – fabrica de incaltaminte – cu 3,8 miliarde de lei. In 26 aprilie, se vand alte cinci active, pentru care s-au incasat patru miliarde de lei – cele doua garaje, tipografia, laboratorul de automatizari si remiza PSI. Din cele 10 active scoase la licitatie in ziua de 25 mai, se vand doar doua: adezivii – cu 2,85 miliarde si laboratorul de metrologie – 300 de milioane. La ultima licitatie de pana acum, din 12 iunie, se vand iar doua active, din 11, de data aceasta, depozitul de materii prime – 1,2 miliarde si depozitul de produse finite export – 2,2 miliarde. In total, pana in 12 iunie, din vanzarea activelor productive si neproductive s-au recuperat 64,49 miliarde de lei – putin peste o treime din datoriile existente in momentul inchiderii Clujanei (37,9%). Ce va urma in 28 iunie ramane de vazut. Strategia actuala a agentului RES&Co. se va incheia in data de 30 iunie, urmand ca acesta sa prezinte o noua strategie pentru perioada ramasa pana la expirarea mandatului – 18 septembrie. Daca mandatul RES&Co. se incheie si situatia Clujanei nu se limpezeste pana atunci, Guvernul va trebui sa intervina.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















