Home Social Timișoara – principalul furnizor de organe prelevate

Timișoara – principalul furnizor de organe prelevate

DISTRIBUIŢI

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, șeful Clinicii de Anestezie, Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Timișoara, a acordat un interviu Agenției Naționale de Presă Agerpres în care spune că numărul-record de prelevări de organe care se efectuează în acest spital l-ar putea transforma într-un centru de excelență european, ce ar oferi organe pentru transplant și altor centre similare din Uniunea Europeană, dar ar relansa și activitatea proprie de transplant.
Potrivit prof. univ. dr. Dorel Săndesc, este extraordinară schimbarea de mentalitate a oamenilor privind prelevarea de organe de la pacienți aflați în moarte cerebrală.

Ați ajuns să dețineți locul întåi în țară la prelevarea de organe și unul fruntaș în Europa.

Timișoara a devenit principalul furnizor de organe prelevate din țară. Anul acesta, activitatea noastră a explodat și nivelul la care am ajuns acum este comparabil cu cele mai renumite centre similare din Europa, dacă, nu cumva, chiar pe locul întåi, la posibilitatea de prelevare de organe. În orice caz, suntem pe primul loc în țară.
Noi am muncit foarte mult și ne-am întrebat ce să facem ca să putem resuscita această activitate. Pentru că, în urmă cu trei ani, nu am avut niciun donor, deși patologie există la noi. Spitalul Județean are cea mai mare secție de ATI din vestul țării și este și o stație finală, este o zonă geografică foarte întinsă. Am avut cazuri ce erau depășite ca șanse și care au intrat în moarte cerebrală, situație în care decesul este sigur, nemaiexistånd nicio posibilitate de viață. Singurul lucru ce se mai poate face este prelevarea de organe care să poată salva alte vieți.

Prelevarea de organe ajunge și la 10.000 de lei

Ce implică echipa de prelevare și care sunt costurile pentru prelevări?

Echipa de prelevare presupune coordonatorul de transplant, care trebuie să fie prezent obligatoriu, medici, asistente medicale, șoferi de ambulanță care sunt solicitați să meargă la laborator, laboratorul, efectuarea testelor, colegii de la explorări paraclinice care efectuează EEG – test obligatoriu de stabilire a morții cerebrale, radiologie, ATI. Toate aceste activități se fac cu oameni care vin din timpul lor liber. O echipă presupune minimum zece oameni. Este imposibil să iei oamenii din timpul activității și să-i folosești pentru o prelevare, pentru că s-ar perturba activitatea normală de lucru.
Activitatea este deosebit de complexă. Agenția Națională de Transplant (ANT) ține legătura cu centrul Timișoara, datele pacientului nostru sunt transmise ANT, se verifică compatibilitatea, decide unde merg organele, asigură transportul echipelor de prelevare, cu avioane, elicoptere, cu avioane ale Ministerului Sănătății.
Costurile se cifrează în jur de 10.000 de lei/cap donor. Există sume pentru fiecare tip de transplant efectuat. Aici intră medicație, materiale sanitare, organizare, transport în alte centre al analizelor, chiar pentru familie – acoperim o parte din cheluielile aferente înmormåntării. De multe ori, transportul pånă la domiciliul pacientului poate costa pånă la 6.000 de lei, plus sicriul – 1.000-1.200 de lei.

Cum se explică explozia aceasta de prelevări de organe și din ce patologii provin pacienții – accidente de circulație sau accidente vasculare?

În acest an am avut 15 cazuri de morți cerebrale, din care zece familii și-au dat acordul pentru prelevare. În alți ani, abia atingeam un procent de 10% pe an ca, în astfel de diagnostice, familiile să-și dea acordul pentru prelevare. Nu putem spune că cei mai mulți provin din accidente rutiere, ci într-o pondere echilibrată, cu cei care suferă accidente vasculare cerebrale.

Cåștigarea statutului de centru cu cele mai numeroase prelevări ce beneficii ar putea aduce?

Aduce credibilitate și apreciere. S-ar recunoaște că în Timișoara există o activitate extraordinar de utilă pentru a-i ajuta pe oamenii care au nevoie de un transplant. Intrăm în relație cu celelalte centre universitare din țară și străinătate, mai ales cu cele în care se face transplant.
Pe plan internațional, ar fi, fără îndoială, extraordinar, în condițiile în care vom reuși să facem ceea ce noi ne-am propus – și am propus ANT -, și anume, dacă nu există primitori în Romånia pentru un anume organ, să se treacă la oferirea lor spre colegi din alte țări, pentru că există acest sistem european de transplant și acest lucru ar fi benefic. Pentru că ar fi păcat, dacă tot desfășori o activitate de management al donorilor să nu utilizezi organele.
Apoi, ar fi benefic pentru imaginea medicinei romånești, pentru relațiile noastre cu centrele de sănătate din alte țări. Noi am mai avut o astfel de situație, în urmă cu trei ani, cånd cordul unui donor romån a fost prelevat de o echipă din Austria și transplantat acolo. Medicii austrieci au apreciat foarte mult modul în care a fost manageriată situația și faptul că inima a fost menținută în condiții foarte bune.

Ce organe prelevați la Timișoara?

Rinichii, ficatul, pancreasul, am prelevat, anul acesta, și un cord, țesut osos și tendoane.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.