Home Special Oameni noi pentru vremuri noi

Oameni noi pentru vremuri noi

DISTRIBUIŢI

Pregatirile pentru investitura presedintelui George W. Bush au intrat pe ultima suta de metri. Ieri au inceput audierile in Senat pentru viitorul sef al diplomatiei americane, Condolleeza Rice, care se anunta rapide si fara surprize. Iar dupa 20 ianuarie, noua echipa de la Casa Alba urmeaza sa se confrunte cu noi probleme, legate in special de politica externa. Relatia cu Europa, Orientul Mijlociu si, ceea ce este cel mai important pentru Administratia Bush, succesul democratizarii Irakului. In plus, un rol special este rezervat primei doamne, Laura Bush, care vrea sa iasa din umbra sotului, asumandu-si un rol mai activ pe scena americana.


Cu cine pleaca Bush la drum pentru un nou mandat? In mare parte, -oamenii presedintelui- si-au pastrat locurile, mai ales in esalonul doi, dar au venit si forte proaspete. Poate cea mai importanta plecare este cea a lui Colin Powell si venirea -magnoliei de otel-, Condolleeza Rice, audierile pentru confirmarea sa incepand ieri. Audierea sa urma sa se axeze pe mai multe chestiuni privitoare la politica externa americana, precum lupta contra terorismului, conflictul arabo-israelian, democratizarea Orientului Mijlociu, proliferarea nucleara si situatia din Irak. Condoleezza Rice va fi de asemenea chestionata asupra afirmatiilor administratiei potrivit carora ex-dictatorul irakian Saddam Hussein si-ar fi dotat tara cu arme de distrugere in masa. In prima sa declaratie la audieri, Condi a subliniat ca -SUA intentioneaza sa foloseasca diplomatia pentru crearea unui echilibru de forte in lume-. Cat despre subiectul sau preferat, Orientul Mijlociu, ea a subliniat ca -atata vreme cat granita acestei regiuni ramane supusa tiraniei, disperarii si maniei, acolo vor exista extremisti si miscari care ameninta siguranta americanilor si a prietenilor nostri-. In cursul serii, Condolleeza Rice urma sa raspunda intrebarilor senatorilor democrati. Dar nu se asteapta mari surprize. In toata istoria americana, numai noua numiri ministeriale au fost respinse de Senat, care nu a ezitat, in schimb, sa blocheze cu regularitate numiri de judecatori federali, responsabili ai apararii sau responsabili ai unor administratii importante. Dupa validarea in Comisia de relatii externe, alegerea este confirmata in sedinta plenara prin votul unei majoritati simple.

O alta personalitate importanta a noii administratii este seful securitatii nationale, Michael Chertoff. In varsta de 51 de ani, licentiat la Harvard, Michael Chertoff are o solida experienta in sistemul judiciar. Ca judecator federal, el s-a remarcat combatand crima organizata in statul sau de bastina, New Jersey, cunoscut ca bastion al mafiei si coruptiei. Atentatele de la 11 septembrie l-au prins la Washington, intr-un alt post inalt din Ministerul Justitiei. De aici, el a contribuit substantial la redactarea legislatiei controversate numite Patriot, care, in numele luptei antiteroriste, inasprea regimul de supraveghere a cetatenilor americani. Unii comentatori au sugerat insa ca postul de ministru al securitatii interne, cu aproape 200.000 de angajati in subordine, presupune o experienta manageriala ce-i lipseste domnului Chertoff.

Cel mai controversat membru al noii administratii este, fara indoiala, ministrul justitiei, Alberto Gonzales, primul hispanic in acest post. El a fost principalul consilier pe probleme juridice al presedintelui si a fost aspru criticat de unele organizatii pentru apararea drepturilor omului pentru ceea ce ele numesc -atitudinea sa laxa- fata de tortura. Criticii lui Alberto Gonzales il acuza ca ar fi creat o stare de spirit in administratia Bush care ar fi condus la incalcarea drepturilor omului, primejduind si mai mult America. Dar, pana la urma, Gonzales a fost acceptat, la fel ca toti oamenii propusi de Bush.

Irakul, eterna problema

Intr-un moment in care popularitatea lui Bush are destul de mult de suferit, el inregistrand sub 50% din sustinerea americanilor, sarcina noii echipe nu este deloc usoara. Mai ales ca, in ultima saptamana, locatarul Casei Albe a dat o serie de interviuri care au starnit controverse. Pe de o parte, Bush a declarat pentru ABC ca, in opinia sa, credibilitatea Statelor Unite ale Americii nu a fost afectata de aprecierea gresita in ceea ce priveste existenta armelor de distrugere in masa din Irak. Bush a fost intrebat daca, dupa ce a acuzat pe nedrept Irakul ca detine arme de distrugere in masa, restul lumii va mai crede Washingtonul daca va lansa acuzatii similare la adresa altei tari. -Evident, daca va trebui sa ne lansam intr-o situatie similara care are nevoie de acordul comunitatii internationale impotriva unei alte tari, va trebui sa acordam foarte multa atentie dovezilor pe care le vom prezenta-, a declarat presedintele Bush. Desi in Irak nu s-au gasit arme de distrugere in masa, in opinia presedintelui american, Saddam Hussein -avea capacitatea de a fabrica arme, si in alti termeni, era o persoana periculoasa-. In ciuda afirmatiilor lui Bush, un sondaj de opinie publicat ieri de -Washington Post- si ABC releva ca 55% din americani sunt de parere ca razboiul din Irak nu a meritat, iar 58% nu sunt de acord cu modul in care seful administratiei americane a gestionat conflictul. In acelasi timp, 57% din subiecti nu cred ca alegerile prevazute in Irak pentru sfarsitul lunii ianuarie vor conduce la formarea unui guvern stabil.

Un alt sondaj de opinie, realizat de institutul Gallup pentru -USA Today- si CNN, a ajuns la rezultate asemanatoare, cu 52% pareri defavorabile privind razboiul din Irak. Intre timp, guvernul de la Bagdad a anuntat ca se pregateste -pentru ce e mai rau- in legatura cu alegerile generale care urmeaza sa aiba loc pe 30 ianuarie, in Irak.

Dupa rapirea arhiepiscopului Basile Georges Casmoussa, liderul comunitatii siriene catolice din Mosul, eliberat dupa cateva ore, situatia este si mai tensionata. Irakul isi va inchide granitele de la 29 la 31 ianuarie si va impune pe aceeasi perioada restrictii de circulatie pentru toate vehiculele neoficiale pentru a preveni atacurile pe timpul alegerilor. Alegeri care sunt marea miza a inceputului de mandat american.

Iranul, alt mar al discordiei?

Pe de alta parte, intr-un alt interviu acordat televiziunii NBC, presedintele Bush a afirmat ca nu exclude o actiune militara impotriva Iranului daca SUA nu vor reusi sa convinga aceasta tara sa puna capat programelor sale nucleare, ca raspuns la un articol din presa americana care sustinea ca acesta este urmatorul pas al administratiei Bush. -Sper ca vom putea rezolva aceasta problema intr-o maniera diplomatica, insa niciodata nu exclud vreo optiune-, a mai spus presedintele american. Imediat, Pentagonul a dezmintit aceasta informatie, afirmand ca -nu exista planuri imediate pentru atacarea Iranului-. Dar -Financial Times- scria ieri ca exista congresmeni americani care sustin -o schimbare de regim- in Iran, ceea ce determina gruparile iraniene in exil sa spere intr-un sprijin financiar din partea Statelor Unite. Informatii referitoare la aceasta atitudine a membrilor Congresului SUA au fost date publicitatii la o zi dupa ce presa americana a afirmat ca echipe militare ale Statelor Unite au efectuat misiuni secrete de recunoastere pe teritoriul iranian, in scopul pregatirii unor eventuale atacuri militare.


Cu Laura alaturi, la inceputul unui nou mandat

Pentru a doua oara prima doamna, Laura Bush a ajuns la concluzia ca pozitia pe care o ocupa este mult mai importanta decat si-a imaginat atunci cand facea primii pasi la bratul presedintelui Statelor Unite. Incercand sa se autodepaseasca, ambitioasa, satula parca de cei patru ani de activitate axata doar pe educatia copiilor, aceeasi si, in acelasi timp, noua prima doamna americana are planuri indraznete de viitor. Un prim-pas in a-si inabusi inhibitiile privind eventualitatea unei cariere politice se poate spune ca a si fost facut, Laura Bush fiind vioara intai in cadrul pregatirilor pentru ceremonia de investitura a presedintelui. Mai mult, in noul mandat la Casa Alba, Laura nu se va limita doar la escalele incluse in itinerariul european al sotului sau, ea avand deja planificate o serie de vizite in Afganistan, ca aparatoare si sustinatoare a drepturilor femeilor din acea regiune, precum si in Irak.

Exceptand doar varsta (58 de ani), culoarea parului si imbracamintea care poarta semnaturile unor designeri celebri, Laura nu pare sa se fi schimbat prea mult de cand s-a mutat la Casa Alba, in 1995. Dimpotriva, a ramas la fel de riguroasa si disciplinata, facandu-i o deosebita placere sa-si umple timpul liber cu probleme de menaj, cu plimbari lungi calare la ferma familiei din Texas sau cu gradinaritul. Gasind -prea artificiala- respectarea stricta a etichetei impuse de statutul de prima doamna a SUA, Laura si-a format un stil de viata original.

-Cetateanul texan al anului-, Laura Bush nu a pregetat insa sa-si apere sotul in fata criticilor aparute pe marginea costurilor ridicate ale ceremoniilor de investitura, considerate un lux inutil in contextul in care sute de mii de oameni sufera in prezent de pe urma razboiului si a calamitatilor naturale. Vazute de catre prima doamna ca -o importanta parte a istoriei, un ritual al guvernului american-, festivitatile au un caracter simbolic pentru poporul american, chiar daca sumele dedicate lor depasesc 40 milioane de dolari. Presedintele George W. Bush asteapta cu nerabdare si emotii momentul (re)investiturii in cea mai inalta functie din stat. Dar, in timp ce liderul american isi alege cu grija costumul, iar sotia sa se ocupa de ultimele detalii, americanii nemultumiti pregatesc o megamanifestatie la Washington.

Bush, a carui popularitate a mai crescut dupa masurile luate in contextul catastrofei din Asia, si-a ales deja tinuta de gala, un costum in stil business, cu atat mai mult cu cat trebuie sa inspire incredere in fata celor peste 100 de companii si asociatii care au donat bani grei pentru organizarea celei de-a 55-a ceremonii de investitura din istoria SUA. Parade militare, concerte in aer liber, focuri de artificii langa Casa Alba, trei asa-numite -cine la lumina lumanarilor- in ajunul depunerii juramantului, serviciu religios dupa eveniment si noua baluri oficiale la finalul zilei, toate acestea vor completa festivitatile destinate investirii a presedintelui american. In plus, printre cei peste 100 de designeri care se vor ocupa de aranjamentele florale se numara la loc de cinste cuplul Michael si Cheryl Merrit, creatorii decoratiunilor si la prima ceremonie de investitura care l-a avut in centrul atentiei pe George W.Bush.

Tabara care-l sustine pe Bush continua sa-si arate increderea si simpatia in administratia sa, dar in schimbul unor mici atentii. Companiile de petrol, gaze si minerit vor subventii majorate, hotelurile si cazinourile cauta forta de munca straina, iar companiile de investitii incearca sa profite de pe urma securitatii sociale. In consecinta, in functie de interesele declarate, -biletul de intrare- la gale costa intre 100.000 si 250.000, potrivit cotidianului -Washington Post-.

Pe de alta parte insa, in tabara adversa, aproximativ 1.000 de membri ai coalitiei antirazboi ANSWER, care a obtinut aprobarea de a ocupa o parte din tribunele amplasate pe Pennsylvania Avenue, bulevardul ce leaga Capitoliul de Casa Alba, au anuntat ca, la trecerea convoiului prezidential prin centrul orasului, vor intoarce spatele oficialilor aratandu-le posterioarele, iar -Miliardarii pentru Bush- vor parodia balurile oficiale. Circa 1.000 de militanti ar putea asista la parada, dar nu vor putea arbora pancarte, in timp ce un colectiv de -rezistenta-, format din anarhisti, membri ai Black Panthers, pacifisti si ciclisti, intentioneaza sa organizeze demonstratii, dintre care doar unele autorizate, in care manifestantii se vor intinde pe asfalt pentru a aminti de victimele razboiului din Irak.

Dar familia prezidentiala a avut de luat o multime de alte decizii mult mai importante inaintea marelui eveniment. Capul familiei Bush a decis sa renunte la traditia initiata de fostul presedinte Ronald Reagan de a purta la astfel de ceremonii un pretentios costum de seara, preferand in schimb tinuta mai simpla, -de afaceri-. Problema a fost mai complicata pentru Laura, care si-a ales, cu greu, doua tinute: pentru zi – un taior din casmir alb, creat de Oscar de la Renta, iar pentru seara o splendida rochie de bal, creata de acelasi designer, in culorile argintiu si albastru deschis. Cat despre gemenele cuplului, Barbara si Jenna, acestea n-au stat mult pe ganduri si au profitat de ocazie pentru a-si comanda la casa de moda Badgley Mischka doua rochii de seara fabuloase.

Cel mai puternic om din lume mai are de invatat

Nici n-a fost bine uns in functie, ca liderul de la Casa Alba a -comis-o- din nou, ajungand de rasul copiilor. Elevii unei scoli din comitatul englez Lancashire s-au amuzat copios pe seama presedintelui american, George W. Bush, pentru cea mai recenta gafa -oficiala-. Initial, copiii au fost incantati sa primeasca o scrisoare din partea lui Bush drept raspuns la o felicitare trimisa de elevii englezi cu ocazia investirii sale ca presedinte al SUA. Numai ca, in scrisoarea sa, Bush li se adreseaza: -Ca tineri americani, aveti o responsabilitate importanta, de a deveni buni cetateni-. La auzul cuvintelor presedintelui SUA, elevii englezi au tacut o clipa, dupa care au izbucnit in hohote de ras, unul dintre ei recomandandu-i chiar lui Bush sa mai invete ceva geografie, chiar daca este cel mai puternic om din lume, sau tocmai de aceea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.