Eurocopter Romania, companie la care IAR Brasov detine 49% din actiuni, a propus Emiratelor Arabe Unite un contract pentru vanzarea a 10 noi elicoptere de transport AS-330 Puma si modernizarea altor 15 aparate de zbor Puma aflate in dotarea Emiratelor, relateaza magazinul -Jane*s Defence Weekly-, publicatie specializata pe probleme de aparare.
Propunerea facuta de Eurocopter Romania are la baza o initiativa a actionarului roman, IAR Brasov, unicul fabricant al elicopterului Puma AS-330, arata sursa citata. Autorizarea noii variante de Puma, livrarea si modernizarea aparatelor de zbor se vor realiza in urmatorii patru ani. In cazul in care Emiratele Arabe Unite accepta oferta propusa, acesta ar fi primul contract incheiat de compania Eurocopter Romania.
Potrivit magazinului -Jane*s Defence Weekly-, consortiul franco-german Eurocopter a incheiat, la sfarsitul saptamanii trecute, procedurile pentru formarea Eurocopter Romania, din care face parte si fabrica IAR Brasov. Noua societate are un capital de pornire de 300-400 milioane de dolari si va deveni operationala, oficial, la 1 septembrie anul curent, dupa ce procesul de fuziune se finalizeaza. Eurocopter, filiala a Companiei Europene de Aeonautica si Aparare (EADS), al treilea producator de aeronave din lume, va detine 51% din actiuni, in timp ce societatii IAR Brasov ii vor reveni 49 de procente.
Eurocopter, companie interesata inca de la inceputul anilor *90 de IAR Ghimbav, a fost singura firma care a depus, anul trecut, la Fondul Proprietatii de Stat, o oferta pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni. Procesul de privatizare a IAR a fost reluat in 1999, dupa o perioada de doi ani in care oferta prezentata de firma americana Bell Helicopter a fost amanata de mai multe ori. Autoritatile romane nu au putut finaliza aceasta tranzactie din cauza lipsei fondurilor necesare achizitionarii, pentru armata, a unor elicoptere pe care firma americana le-ar fi produs la Ghimbav. Cumpararea a 96 de elicoptere de atac fabricate la IAR, de catre Ministerul Apararii Nationale, era una dintre cerintele incluse de Bell Helicopter in oferta de privatizare. Costul acestora s-ar fi ridicat la 1,455 miliarde de dolari, pe o perioada de 10 ani, 139 milioane de dolari fiind destinate dezvoltarii si integrarii tehnologiei si alte 30 milioane de dolari, suportului logistic. Guvernul trebuia sa identifice surse de finantare pentru cumpararea elicopterelor, sa reduca sau sa scuteasca de taxe vamale, TVA si impozite achizitionarea de materii prime, materiale si utilaje de productie de catre IAR si sa anuleze dobanzile si penalitatile datorate de societatea brasoveana bugetelor de stat, locale si de asigurari sociale.
Impotriva sustinerii acestui efort financiar considerabil de catre stat s-au pronuntat, la vremea respectiva, reprezentantii Fondului Monetar International, precum si fostul ministru al finantelor, Daniel Daianu, care a refuzat semnarea garantiilor guvernamentale pentru suma respectiva. Negocierile cu Bell Helicopter intra in impas si in final sunt suspendate, chiar daca autoritatile americane au facut demersuri insistente pentru deblocarea acestora.
Dupa expirarea ultimei prelungiri a termenului-limita acordat de Guvernul Radu Vasile americanilor de la Bell, pe 31 iulie 1999, partea romana a inceput negocierile cu grupul germano-francez DASA, parte a Concernului Eurocopter, in vederea privatizarii IAR Ghimbav. Oferta investitorului european a fost depusa abia la inceputul anului trecut.
Grupul Eurocopter a fost infiintat in 1992, prin fuziunea dintre divizia de elicoptere a Aerospatialematra din Franta si Daimler Chrysler Aerospace din Germania. Grupul este, in prezent, o subsidiara detinuta integral de Compania Europeana de Aeronautica si Aparare (EADS), al treilea producator de aeronave din lume. La randul sau, Eurocopter are 12 subsidiare si participatii pe cinci continente: in Canada, Mexic, Statele Unite, Brazilia, Marea Britanie, Spania, Africa de Sud, Japonia, Singapore, Australia si Filipine. Cu aproape 10.000 de angajati, grupul a realizat, in 1999, o cifra de afaceri de 11,51 miliarde de franci francezi, respectiv 3,44 miliarde de marci germane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















