Home Economic-Financiar Băncile au făcut în ianuarie cele mai puține verificări ale potențialilor...

Băncile au făcut în ianuarie cele mai puține verificări ale potențialilor clienți din ultimii 6 ani

DISTRIBUIŢI

Băncile au transmis în ianuarie cele mai puține interogări din ultimii șase ani la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR pentru a afla date despre clienții proprii și potențiali, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Astfel, instituțiile de credit au efectuat în ianuarie doar 72.832 de interogări la CRB pentru a cere informații despre potențiali clienți, nivel minim înregistrat după luna august 2004, cånd au fost operate 63.677 de cereri. Numărul interogărilor pentru debitori potențiali a scăzut în ianuarie cu peste 11% față de prima lună a anului trecut și cu aproape 13% comparativ cu decembrie 2010.
Numărul interogărilor bazei de date a CRB pentru debitorii proprii și potențiali s-a situat în ianuarie de 132.171 de operațiuni, nivel minim raportat după ianuarie 2005. Verificările realizate de bănci în ianuarie pentru clienții proprii și potențiali au fost cu 7,6% mai puține decåt în luna similară a anului trecut și cu circa 10% sub nivelul înregistrat în decembrie 2010.
CRB reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante (instituție de credit sau instituție financiară nebancară înscrisă în Registrul special) din Romånia față de acei debitori care au beneficiat de credite și/sau angajamente al căror nivel cumulat depășește suma limită de raportare. Datele de la Centrala Riscurilor Bancare se referă la expunerea față de un singur debitor, egală sau mai mare de 20.000 de lei, și reprezenta la jumătatea anului trecut 90,8% din valoarea creditelor acordate și a angajamentelor asumate de către sistemul bancar.
În cazul persoanelor fizice, băncile pot solicita date despre clienții proprii sau potențiali și de la Biroul de Credit.
Totalul sumelor restante a crescut în ianuarie cu 3,55% față de decembrie 2010 și cu aproape 80% comparativ cu luna similară a anului trecut, la 15,56 miliarde de lei. Obligațiile neachitate de peste 90 de zile reprezintă cea mai mare parte din sumele restante, însumånd 12,77 miliarde de lei, în creștere cu 4,1% față de decembrie și de 2,2 ori comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor CRB.
Ponderea sumelor restante în total sume datorate a urcat de la 3,86% în ianuarie 2010 la 6,33% la finele anului trecut și la 6,62% în prima lună din 2011.
Creditele acordate și angajamentele asumate de instituțiile de credit, de peste 20.000 de lei, totalizau în ianuarie 268,6 miliarde de lei, fiind acordate către 951.006 de debitori persoane fizice și juridice.
Numărul debitorilor raportați de două sau mai multe persoane declarante a scăzut ușor față de finele anului trecut, de la 107.656 la 105.728 de persoane fizice și juridice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.