Provocarea aruncata de presedintele Bush Natiunilor Unite – actionati impotriva Irakului sau va pierdeti importanta, pentru ca noi putem oricand sa actionam singuri – bantuie acum o alta creatie a celui de-al doilea razboi mondial care se zbate sa isi gaseasca un loc potrivit in lumea de dupa 11 septembrie: NATO.
Parca pentru a raspunde speculatiilor pe aceasta tema care au mers pana la a supranumi summit-ul de la Praga -reuniunea Irak-, liderul de la Casa Alba nu a pierdut vremea si, o data ajuns in capitala Cehiei, a si lansat un apel membrilor Aliantei sa se uneasca impotriva Bagdadului atunci cand America va avea nevoie de ei. Aceasta in conditiile in care Irakul nici macar nu figureaza oficial pe agenda discutiilor de la Praga.
Un brat antitero pentru NATO
Mesajul transmis de Bush este asteptat sa fie intampinat daca nu cu entuziasm atunci macar cu o oarecare deschidere de NATO, o alianta care trebuie sa le demonstreze americanilor ca este capabila sa ofere sprijin pe masura faimei sale de cea mai puternica organizatie militara a tuturor timpurilor. De altfel, acesta este si motivul grabei ce a marcat intregul proces de planificare a unei forte aliate de reactie rapida, al carui certificat de nastere urmeaza sa fie semnat tot la Praga.
Potrivit BBC, subiectul Irak adauga o mai mare greutate intalnirilor planificate de presedintele american cu omologul sau francez si turc, doua tari care joaca un rol mai mult decat important in drama irakiana. Franta – ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, adept al unei solutii moderate, iar Turcia – gratie bazei sale aeriene de la Incirlik, vitala in cazul unor lovituri americane antiirakiene.
Este nevoie de diplomatie
Daca Alianta trebuie sa aiba grija cum raspunde apelului lui Bush, si acesta din urma are de demonstrat ceva aliatilor folositi de americani decenii intregii pe post de instrument antisovietic. Liderul de la Casa Alba trebuie sa le arate partenerilor sai din NATO ca SUA nu privesc organizatia ca pe o cutie din care Washingtonul isi ia ce-i trebuie in anumite momente de criza, ci ca pe un aliat de nadejde in orice situatie.
De diplomatia de care dau dovada ambele parti depinde, in esenta, viitorul structurii de securitate euro-atlantice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















